Patru incendii de vegetație uscată și miriște au avut loc joi, în județul Botoșani.
Cernești (comuna Todireni), Flămânzi, Prăjeni și Berza (comuna Santa Mare) sunt zonele unde s-au produs aceste evenimente.
Au acționat pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești și Punctului de Lucru Flămânzi, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă. În urma incendiilor a ars, în total, vegetația uscată de pe aproximativ șase hectare.
Pompierii le reamintesc botoșănenilor că incendierea vegetației uscate este interzisă.
Pentru că poate pune în pericol viața oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuințele, rețelele de electricitate, pădurile sau culturile agricole. Vântul contribuie la propagarea flăcărilor, iar dacă incendiile se manifestă aproape de locuințe, pericolul este și mai mare.
Protejați-vă viața și proprietatea și nu uitați că prin incendierea vegetației uscate și a gunoaielor se poluează și mediul înconjurător.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: