Patru candidaturi pentru structura de conducere a Sindicatului Alfa

 

Sindicatul Alfa din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului organizează alegeri pentru funcţiile de conducere din cadrul organizaţiei sindicale, miercuri 1 decembrie 2010. Printre persoanele care şi-au anunţat deja intenţia de a candida pentru un post de conducere în fruntea Sindicatului Alfa nu se regăsesc şi cele care au ocupat aceste funcţii pe perioadă determinată odată cu înfiinţarea organizaţiei.
Alegerile pentru noua structura de conducere vor avea loc la Casa Sindicatelor, cu o prezenţă estimată de 40 de membri ai organizaţiei. Pînă la această dată, au fost depuse patru candidaturi, una pentru funcţia de preşedinte şi alte trei pentru vicepreşedinte. « La adunarea generală a Sindicatului Alfa care se va desfăşura pe data de 1 decembrie 2010 nu am invitat persoane din afara sindicatului în afara preşedintelui Cartel Alfa Botoşani, Marius Leonard Oroşanu care va conduce lucrările adunării întrucît cei care sunt în actuala conducere îşi vor înceta mandatul », a declarat Irina Mihalachi, preşedinte interimar Sindicatul Alfa. Pentru funcţia de preşedinte a Sindicatului Alfa şi-a anunţat candidatura Gabriela Zamfirescu, care este salariată în cadrul aparatului propriu al DGASPC, în timp ce pentru posturile de vicepreşedinte au optat Costinel Asoltanei din Pomîrla, Mihaela Guragata din Dorohoi şi Luminiţa Barariu din Botoşani. Actualul lider al sindicatului, Irina Mihalachi a anunţat că nu intenţionează să mai candideze la vreo funcţie din fruntea organizaţiei. « Nu mi-am mai depus candidatura pentru că asta a fost şi condiţia la înfiinţarea sindicatului, am acceptat să preiau funcţia de preşedinte să organizez puţin sindicatul şi pe cei care vroiau să devină membri cu condiţia să stau doar pe perioada de interimat de 3 luni de zile şi apoi să vină alţi colegi », a afirmat Irina Mihalachi. În cadrul adunării generale din data de 1 decembrie vor fi de asemenea decise şi alte aspecte referitoare la modul de organizare a noului sindicat cum ar fi scurtarea mandatelor în cazul funcţiilor de conducere care sunt stabilite în prezent la cinci ani de zile, situaţia celor două funcţii vacante, respectiv cea de prim vicepreşedinte şi un post de vicepreşedinte precum şi dacă va mai exista posibilitatea primirii în cadrul sindicatului de noi membri. De asemenea, cel care va desemna persoana care va ocupa postul de secretar general va fi preşedintele ales, această funcţie fiind validată de adunarea generală.