Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au realizat pe parcursul anului 2022 peste 1.000 de controale.
În ceea ce priveşte registrul general de evidenţă a salariaţilor, au fost depistate situaţii de nerespectare a termenelor legale de transmitere a registrelor electronice şi/sau a modificărilor acestora, situaţii de completare eronată a datelor şi de dublare a contractelor individuale de muncă.
Au fost efectuate controale la 1.175 de angajatori, 10 dintre ei fiind sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale.
Au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 amenzi în valoare totală de 7.300 lei şi 7 avertismente. S-au dispus 199 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Inspectorii de muncă au mai aplicat o amendă în valoare de 5.000 lei pentru împiedicarea exercitării controlului, 3 avertismente pentru îndeplinirea parţială a măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare, o amendă în valoare de 10.000 lei şi un avertisment pentru nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, documentele solicitate în vederea efectuării controlului.
De asemenea, inspectorii de muncă au sancţionat un agent de plasare a forţei de muncă în străinătate cu o amendă în valoare de 10.000 lei pentru efectuarea activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, fără încheierea de contracte de mediere în formă scrisă cu solicitanţii locurilor de muncă.