Patron botoșănean prins cu măgării: CE au găsit polițiștii în urma controlului

Polițiștii au intrat în ”ograda” unui agent economic din Botoșani.

 

Vineri 9 iunie 2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Botoşani, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Botoşani, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.

 

În urma controlului efectuat la un depozit de pe raza comunei Cristeşti, a fost identificată cantitatea de 11,93 metri cubi lemn rotund, în valoare de 2.386 lei, deţinută fără documente legale de provenienţă. 

 

Faţă de agentul economic s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în cuantum de 6.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010.