Patron bătut în propria discotecă

 

Scandalul din centrul municipiului Botoşani a fost urmat în noaptea de duminică spre luni de un altul, în mediul rural. În jurul orei 01:30, poliţiştii din comuna Blândeşti, în timp ce executau activitatea de patrulare, au observat că la o discotecă din localitate a izbucnit un scandal.
În incinta localului au fost identificaţi Cezar T., de 21 ani, din municipiul Botoşani şi Tiberiu T., de 27 ani, din comuna Lunca, ambii sub influenţa băuturilor alcoolice, care au adresat injurii, cuvinte obscene şi ameninţări cu violenţă la adresa persoanelor care se aflau în local. De asemenea, cei doi l-au bătut pe Florin M., de 35 ani, din Blîndeşti, care a necesitat îngrijiri medicale. În conflictul dintre cei trei a intervenit administratorul societăţii comerciale căreia îi aparţinea discoteca, însă cei doi tineri l-au agresat şi pe acesta.
Faţă de cei doi tineri violenţi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.