Primarul Iaşiului, Mihai Chirica a contribuit la această schimbare.
Decizie radicala luata de primarul Mihai Chirica la finalul saptamanii trecute. Acesta a hotarat inlocuirea lui Alexandru Mustiata din functia de arhitect-sef al Iasului. Tot printr-o dispozitie, in cursul zilei de ieri a fost numita arhitect - sef Raluca Mocanu, venita la Urbanism in cursul acestui an pe functia de consilier principal la Serviciul de Autorizare Constructii.
Conform declaratiei de avere, Mocanu detine doua suprafete de teren in municipiul Iasi de 2.422 metri patrati. Mai mult, detine o casa de 118 metri patrati si un spatiu comercial situat in Botosani. La capitolul autoturisme apar marcile Toyota RAV4 si Seat Leon, cu anii de fabricatie 2007 si 2006. In 2016 impreuna cu sotul au contractat un imprumut de peste 500.000 lei scadent in 2046.
"Primarul Mihai Chirica a semnat o dispozitie prin care, începând de astazi (ieri -n.r), 18 decembrie, în postul de arhitect-sef al orasului a fost numita, interimar, arhitectul Andreea - Raluca Mocanu. De altfel, conducerea Primariei Municipiului Iasi a decis ca, pâna la ocuparea definitiva, prin concurs, a postului de arhitect-sef, functia respectiva sa fie ocupata, prin rotatie, de catre angajatii Directiei de Arhitectura si Urbanism care au pregatirea necesara. În conditiile în care postul nu este înca ocupat definitiv, aceasta masura urmareste ca toti angajatii directiei respective care au pregatirea corespunzatoare sa exercite atributiile functiei de conducere, în vederea consolidarii experientei profesionale. Prin decizia conducerii Primariei Municipiului Iasi, noul arhitect-sef interimar va avea un plan de actiune bine stabilit, cu indici de performanta clari", a precizat Sebastian Buraga, purtatorul de cuvant al Primariei pentru Bzi.
Totodata, conducerea Primariei lanseaza si o invitatie arhitectilor din Iasi interesati de posturile din institutie.
S-a lasat cu scandal
In ceea ce-l priveste pe Alexandru Mustiata, acesta va ramane in Primarie ca simplu consilier.
Reamintim ca Mustiata a fost la Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP) in cadrul unui concurs pentru ocuparea definitiva a postului de arhitect-sef. Dar a esuat lamentabil. Mustiata a picat prima data concursul in luna iunie, cand a luat nota zero. A motivat ca i s-a facut rau si a dat foaia de concurs necompletata. Apoi, la a doua tentativa a obtinut 58,8 puncte, acestea fiind insuficiente, deoarece pragul minim era de 70 de puncte.
Conform declaratiei de avere, Alexandru Mustiata este de departe cel mai bogat functionar din Primaria Iasi. Venit din zona Botosani, Mustiata exceleaza la capitolul terenuri. Doar in municipiul Botosani, arhitectul detine aproximativ patru hectare situate in intravilan. In judetul Botosani mai are in proprietate 10.860 de metri patrati intravilan si 15.900 metri patrati de teren agricol. Aceeasi declaratie de avere mai arata un hectar de padure chiar in zona Cheile Bicazului, judetul Neamt. In Iasi a cumparat un teren de 557 metri patrati si un apartament spatios ce masoara 104,86 metri patrati. Averea este completata de o casa in municipiul Botosani si alta in localitatea Bucecea.