Patroană din Botoșani trimisă în judecată pentru evaziune fiscală

O  botoșăneancă, administrator al unei firme, a fost trimisă în judecată astăzi, pentru că a fraudat statul cu suma de 31.643,32 lei.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Gușu Smara, din în comuna Şendriceni, județul Botoşani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

 

În perioada 1 ianuarie 2011-30 septembrie 2014, în calitate de administrator al  IF Gușu Smara Şendriceni, nu a înregistrat în evidenţa contabilă în partidă simplă un număr de 849 documente de achiziţie de la un număr de 16 furnizori şi nici nu a declarat veniturile obţinute din valorificarea mărfii respective, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 31.643,32 lei (recuperat), reprezentând: 29.835,13 lei – TVA şi 1.808,19 lei – impozit pe venit.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.„ – comunicat Parchet