Pasionat de informatică, suferă de boala oaselor de sticlă și are mare nevoie de sprijin

Situația extrem de dificilă face aproape imposibilă supraviețuirea. S-a născut cu o boală rară și foarte gravă, dar nu vrea decât să își poată duce zilele și să aibă un computer mai bun, cu care mai reușește să facă un ban.

 

Galer Mihail Lucian este din Manoleasa, județul Botoșani, are 41 de ani și suferă de maladia Lobstein, Hipotiroidism și surditate bilaterală.

 

Are urgent nevoie de suport financiar pentru achiziționare de medicamente, computer, materiale renovare, aparat auditiv, sobă, lemne de foc, mașină de spălat și alimente. Concret, reiese o sumă totală de 5205 euro.

 

În comuna Manoleasa, județul Botoșani, locuiește Galer Mihail Lucian, un tânăr singur pe lume, cu care viață nu a fost deloc blândă.

 

El s-a născut cu o condiție rară cunoscută sub numele de boala oaselor de sticlă. Această boală se caracterizează prin osteoporoză ce determină o fragilitate osoasă crescută și un risc înalt de fracturi de fragilitate. De asemenea, această patologie mai cuprinde, în funcție de defectul genetic și de caracterul acestuia, precum sclere albastre, afectare dentară cu pierderea smalțului și fragilitate crescută, dar și tulburări ale auzului.

 

În cazul lui Lucian, era strict necesară administrarea unui tratament, dar starea financiară l-a împiedicat să aibă parte de el, precum și de alte lucruri de care are mare nevoie, singurul venit fiind o pensie de boală în valoare de 375 de lei. Pe lângă această maladie, el mai suferă și de hipotiroidism. Starea lui fizică se degradează tot mai mult pe zi ce trece, ajungând în punctul în care se deplasează cu ajutorul cârjelor și se folosește de un aparat auditiv vechi pentru a mai auzi câte ceva.

 

El locuiește în prezent într-o casă extrem de sărăcăcioasă cu o sobă care scoate fum constant. Situația lui este de-a dreptul dezastruoasă, dar continuă să lupte.

 

De mic a fost pasionat de informatică și acesta este refugiul lui până în prezent. Mai reușește să câștige câte un ban cu ajutorul calculatorului, dar și acesta este foarte vechi. Problemele sunt multe și fără ajutorul nostru, Lucian nu găsește cale de scăpare.

 

”Acum ne dorim să-i oferim un suport financiar pentru a-și lua medicamente, pentru un aparat auditiv, un calculator și amenajarea cât de cât a locuinței, astfel încât să poată trăi într-un mediu sănătos și să își poată consolida venitul. Acum, cu bunăvoința fiecăruia dintre voi, Lucian ar putea vedea că există speranța și pentru el. Haideți să-i fim alături!”, este mesajul transmis de sperantapentruromania.ro.

 

Donații se pot face în conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank, BRD, CEC BANK și Banca Transilvania. DETALII AICI