Partidul lui Șoșoacă și-a făcut sediu la Botoșani într-un fost coafor, președinte este o profesoară celebră din oraș – FOTOGALERIE

  • SOS România, formațiunea politică fondată de senatoarea Diana Șoșoacă are filială și în județul Botoșani.
  • Mai nou și sediu în municipiul reședință, într-un fost salon de înfrumusețare.

 

Diana Șoșoacă a ajuns (și) la Botoșani

 

De altfel, Diana Șoșoacă este așteptată astăzi la Botoșani într-o vizită de lucru în care și-a propus să marcheze și Zilele Eminescu.

 

Evenimentul este programat la Hotel Rapsodia, de la ora 13:00, Conferința Națională Zilele Mihai Eminescu aflându-se deja la ediția cu numărul 2. Înainte de asta, Diana Șoșoacă se va întâlni cu liderii județeni ai SOS România – Filiala Botoșani, în sediul de partid amenajat în zona ”Capătul lui 1”.

 

O vor întâmpina Doina Amarandei, președintele interimar al organizației, alături de Valeriu Apetrei, fostul lider al Partidului România Mare (PRM) care în prezent are calitatea de vicepreședinte.

 

„Am făcut fuziune în vară pentru alegerile din 2024”, a explicat fostul președinte PRM alipirea de formațiunea senatoarei care a intrat în politică și a devenit parlamentar alături de cei de la AUR.

 

„Toate organizațiile pe care le-am avut, au venit. Aveam 50 și ceva. Nu masiv, sunt 50 de organizații, în unele erau zece membri, în altele cinci, toți președinții care au fost și în 2016 și în 2020 și știu puțină politică. Plecăm din start peste tot, la alegerile parlamentare și locale”,

Valeriu Apetrei, vicepreședinte SOS România

 

Vă mai amintiți de Doina Amarandei?

 

Iar Doina Amarandei este nimeni alta decât profesoara de muzică filmată de elevii dintr-o clasă de-a VI-a pe când îi avertiza despre potențialele efecte adverse ale vaccinării.

 

Profesoară cântăreață din Botoșani, înregistrată când făcea propagandă în fața elevilor: Ajungi legumă peste doi ani – AUDIO

 

Extrem de mediatizată în 2021, numele profesoarei a ajuns și în atenția Dianei Șoșoacă care a contactat-o pe Doina Amarandei la scurt timp și astfel și-a făcut intrarea în politică.

 

„Facem un an pe data de 15 ianuarie și spațiul îl avem într-o lună de zile. Am ajuns undeva la 500 de membri la nivel județean. Am fost desemnată la congresul partidului de dna senator Șoșoacă, președintele SOS România. Dacă am fost mediatizată pe toate posturile de televiziune s-a ajuns la urechile fiecăruia. Totul a fost de sus, de la Dumnezeu. Nu pot să concep altceva”,

Doina Amarandei, președinte SOS România – Filiala Botoșani

 

Împreună cu PRM, partidul SOS va avea candidați desemnați inclusiv la Botoșani atât la alegerile locale cât și la cele parlamentare.

 

Doina Amarandei are așteptări de la 2024, însă care la acest moment nu reflectă praguri electorale traduse în mandate: „Nu-mi propun nimic pentru mine, în primul rând să fie pace, să fie bine, nu alerg după funcții. Să se liniștească odată toată harabura care este în țară”.