Partidul lui Dan ”Senzaționescu” de la Dorohoi, în hibernare: Odată la două săptămâni se deschid uşile sediului - FOTO 

Săptămâna trecută, membrul fondator al Partidului Popular Dan Diaconescu (PP-DD) a fost arestat.

 

Potrivit ziarului Vocea Dorohoiului , la ieşirea din locuinţa sa, Dan Diaconescu a specificat că „Mi-au închis televiziunile, mi-au închis şi partidul, acum m-au închis şi pe mine”. Partidului înfiinţat în anul 2010 pare să-i apună steaua.
Filiala dorohoiană a PP-DD are aproximativ 150 de membri, deşi au fost vremuri în care multă lume susţinea această formaţiune politică. La sediul din Dorohoi, pentru că nu mai este nici campanie electorală, odată la două săptămâni se deschid uşile sediului de pe Bulevardul Victoriei, când se mai întâlnesc membrii. În rest, PP-DD-iștii nu par să mai aibă activitate, iar filiala rămâne cu lacătul pus pe ușă.
Referitor la soarta membrului fondator, Dan Diaconescu, preşedinte al filialei dorohoine, Telus Olariu nu a făcut niciun comentariu.
„Partidul nu este închis, cred că dumnealui se referea la faptul că ne-au fost racolaţi toţi parlamentarii. Deocamdată viaţa merge înainte! Probabil va fi un comitet executiv la nivel naţional, care va lua măsurile necesare pentru rebranduire“, a declarat Telus Olariu, care este şi singurul consilier local din partea PP-DD.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Partidul lui nea’ Dan se reinventează, predare de la perdele la adeziuni, Mincă dată afară: Hai dom’le să nu ne certăm: FOTOGALERIE