Partidul (in)vizibil din plenul județean: Să se respecte configurația

Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de vineri, 26 ianuarie 2024, a necesitat vot secret.

 

Consilierii județeni au trebuit să aprobe componența actualizată a Colegiului Director de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.

 

Conform procedurii, s-a constituit o comisie de numărare a voturilor alcătuită din trei membri. Dorin Birta l-a propus, din partea grupului PSD, pe Sergiu Marian. Celălalt vicepreședinte, Bogdan Dăscălescu, l-a desemnat pe Gabriel Alecsandru de la PNL și Gheorghe Nazare de la ALDE.

 

Reamintim că în urma fuziunii PNL – ALDE s-a hotărât ca vicepreședintele Bogdan Dăscălescu să fie liderul liberalilor de la Județ.

 

Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta a luat cuvântul și a cerut ca la următoarele comisii să fie propuși consilieri de la PSD, PNL și Pro România. Și astfel să fie respectată noua configurație din plen.

 

„Propun ca în următoarele comisii de numărare a voturilor să se respecte configurația Consiliului Județean și anume PSD, PNL și Pro România”

Dorin Birta, vicepreședinte Consiliul Județean Botoșani.

 

Partidul Pro România este reprezentat în plenul județean de doi consilieri și anume Mihaela Hrițcu-Lafontain Mihaela și Doru-Costel Gavrilaș.