Parlamentarii PDL cer demisia lui Funeriu după scandalul lefurilor de la Botoşani

 

Parlamentarii democrat-liberali i-au cerut premierului Emil Boc să-l schimbe din funcţie pe ministrul Educaţiei pentru că Guvernul trebuie să repare acum oalele sparte de Daniel Funeriu.
Furioşi că partidul şi-a şifonat din nou imaginea fiind nevoit să susţină proiectul Executivului prin care salariile profesorilor vor fi uniformizate, aleşii PDL au sărit la gâtul premierului şi i-au cerut sacrificare ministrului Educaţiei, considerat responsabil de situaţia în care s-a ajuns. "Cineva trebuie să plătească cu capul", ar fi spus deputatul Cătălin Croitoru, fost lider de sindicat şi unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai lui Daniel Funeriu. În replică, Emil Boc i-a rugat pe parlamentari să aibă răbdare, promiţându-le că problema se va rezolva, au declarat pentru Realitatea.net surse participante la întâlnirea de luni.
Boc promite salarii mai mari din 2012
Primul-ministru a explicat parlamentarilor săi că bugetul pe anul acesta nu suportă suplimentarea veniturilor dascălilor cu procentele obţinute în instanţă, dar a promis că va respecta deciziile judecătoreşti plătind eşalonat din 2012. Asta nu i-a calmat însă pe deputaţii PDL, deranjaţi inclusiv de absenţa ministrului Funeriu la discuţii. Parlamentarii puterii au încercat să-l avertizeze recent pe şeful Educaţiei că scandalul de la Botoşani şi Suceava ar putea degenera şi că Guvernul ar putea intra pe un drum înfundat. Mai mult, în comisia de educaţie, l-au luat la rost chiar săptămâna trecută, când Daniel Funeriu a ocolit răspunsurile la întrebarea "ce soluţii are pentru profesorii care au câştigat procesele"."Ne sfidaţi inteligenţa", a fost atunci reacţia senatorului Mihail Hărdău la replicile ministrului.