Parlamentarii botoşăneni i-au înşirat ministrului problemele judeţului

 

În agenda de lucru pentru Botoşani, ministrul Gabriel Berca a avut cuprinsă şi o întrevedere cu parlamentarii PDL din Botoşani. A profitat de această întâlnire deputatul Cătălin Buhăianu care susţine că i-a solicitat sprijin oficialului guvernamental cu privire la datoriile pe care unităţile şcolare le au înregistrate către constructori.

Suma datorată de autorităţile locale este una uriaşă, mai ales din cauza lucrărilor care au fost demarate la mai multe campusuri şcolare din judeţ şi unde costurile sunt semnificative. De asemenea, la o parte dintre unităţile de învăţământ unde au fost finalizate lucrările, constructorii care nu şi-au primit banii au obţinut hotărâri judecătoreşti. „Am profitat şi noi de prezenţa d-lui ministru Gabriel Berca, dar personal am pus câteva probleme pe tapet, probleme ale judeţului Botoşani în mod deosebit. Am solicitat oficial MAI pe speţa datoriilor pe care şcolile le au la constructori, datorii acumulate din contractele încheiate din 2007 şi 2008, iar astăzi s-au transformat parte în ele în hotărâri judecătoreşti din imposibilitatea plăţii către constructori tocmai datorită faptului că se ridică la o sumă destul de mare”, a afirmat Cătălin Buhăianu, deputat PDL. Dat fiind faptul că unităţile şcolare au trecut începând cu anul 2007 în subordinea autorităţilor locale, pe principiul descentralizării, problema revine Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Parlamentarul botoşănean susţine că i-a prezentat ministrului date concrete privitoare la acest aspect în vederea atragerii unor fonduri pentru stingerea unei părţi din aceste debite. „Datoriile sunt destul de mari, peste 2000 de miliarde de lei vechi, am avut discuţii, lucrurile nu sunt atât de uşoare pe cât par, se face acum o centralizare a sumelor datorate de către autorităţi şi unde există hotărâri judecătoreşti, urmând ca în următoarea etapă să vedem lucrările executate, facturate şi neachitate dar care au anexată şi o hotărâre judecătorească”, a mai spus Cătălin Buhăianu.
Citeşte şi:
Lucrări cu iz penal la şcoli