Parlamentar PDL acuzat de afaceri cu romii din Hîrlău

 

Deputatul democrat-liberal Stelică Strugaru este acuzat de celălalt demnitar din Colegiul Darabani că ar fi făcut afaceri în urma cărora ar fi adus prejudicii importante bugetului de stat.

Potrivit senatorului Liviu Câmpanu acest lucru s-ar fi întîmplat în urma unor tranzacţii derulate cu romi din Hîrlău, oraş recunoscut pentru afacerile cu firme şi facturi fictive. „S-au soldat cu rambursări ilegale de TVA care au intrat în conturile firmelor d-lui Strugaru”, a declarat parlamentarul UNPR. Potrivit acestuia, tranzacţiile s-ar fi ridicat la circa 200.000 de lei, ceea ce înseamnă că, în funcţie de perioada în care au avut loc, suma cu care statul ar fi fost înşelat variază între 38.000 şi 48.000 de lei. „Dl.Strugaru crede că, dacă este deputat, totul i se permite”, a declarat Liviu Câmpanu. El a cerut public Gărzii Financiare să prezinte stadiul în care se află cercetările cu privire la afacerile firmelor controlate de parlamentar cu romi din Hîrlău. Unul dintre aceştia, spune Câmpanu, s-ar plimba acum cu un BMW X5 care ar fi aparţinut demnitarului PDL.