Parlamentar de Botoșani pe lista marilor cotizanți la PNL, alături de șeful SRI, Iohannis și nevasta lui Crin

Liberalii botoșănenii nu sunt lideri naționali doar la scandal, ci și din punct de vedere financiar. În întreaga țară, 27 de membri de partid au plătit în anul 2014 cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară.

 

Printre aceștia se regăsește și senatorul Viorel Grigoraș, care a contribuit la bugetul partidului, conform rapoartelor depuse de conducerea națională a formațiunii, cu exact 9.600 de lei. Parlamentarul care și-a transferat afacerea RVG pe fiul său face parte astfel dintr-o companie selectă. Aceeași sumă a dat-o la partid și Eduard Hellvig, fost europarlamentar, proaspăt director la Serviciul Român de Informații. Adina Vălean, soția ex-președintelui PNL Crin Antonescu a contribuit cu 22.600 lei, cea mai mare cotizație. Viorel Grigoraș a dat partidului cu 100 de lei mai mult decât Klaus Iohannis, care în 2014, an pentru care s-a făcut raportarea, era președintele PNL. (S.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40551:Victor și încă doi afaceriști pe lista celor care au păpat banii statului în anul când au cotizat la PSD ]]