Parlamentar cu străfulgerări comuniste după desemnarea premierului

 

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi crede că desemnarea la conducerea Guvernului a fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, reprezintă o decizie neinspirată care va fi greu de înţeles în cancelariile occidentale.

„Filmul cu lupta dintre servicii şi partid pentru deţinerea controlului politic a mai rulat pe scena politică românească şi înainte de 1989. Atunci Securitatea se lupta cu Partidul Comunist pentru putere. Astăzi, şeful PDL este înlocuit la conducerea Guvernului de şeful Serviciului de Infomaţii Externe. Şi înainte, şi astăzi, între cele două zone s-a aflat şeful statului”, a declarat Dolineaschi.
Pe de altă parte, cu toate că şi-a manifestat aprecierea faţă de noul prim ministru desemnat, Dolineaschi consideră că această numire va fi receptată negativ pe plan extern. „Dl. Răzvan Ungureanu este un om educat şi de bună calitate. Însă într-o ţară care s-a aflat zeci de ani sub teroarea Securităţii, numirea unui şef de serviciu de informaţii în fruntea Guvernului este foarte greu de acceptat. În statele occidentale se face o demarcaţie clară între politică şi serviciile de informaţii, iar acolo această decizie va fi greu de înţeles”, a mai spus deputatul social-democrat.
CITEȘTE ȘI:
 Dolineaschi a găsit ceva trădări în demisia lui Boc