Părinți disperați la Botoșani pentru clase cu câte 50 de copii îngrămădiți – VIDEO 

Este un apel făcut în plenul municipal pentru o unitate preșcolară din municipiul Botoșani. 

 

Este vorba despre reabilitarea Grădiniței nr. 22 de unde copiii au fost relocați deoarece unitatea este în reabilitare. 

 

Despre când vor fi finalizate lucrările s-a interesat Raluca Curelariu, consilier local USR. 

 

„Aș vrea să știu ce se întâmplă cu Grădinița nr. 22, părinții din zonă sunt disperați, de la începutul anului școlar încă avem grupe care sunt mărite câte două, adică avem 50 de copii într-o sală de clasă destinată pentru 20 de preșcolari. Suntem în plin sezon al virozelor și efectiv nu-și mai pot duce copiii la grădiniță din cauza faptului că îi duce astăzi și mâine se întorc acasă răciți. Drept pentru care aș vrea să înțeleg cât mai durează să dăm în folosință toată grădinița 22”,

 

Raluca Curelariu, consilier local USR.

 

Pentru acest subiect a cerut de la conducerea Primăriei un răspuns scris. 

 

La fel și despre creșa de la Cișmea inaugurată în luna decembrie și care nici la acest moment nu îngrijește copii. 

 

Raluca Curelariu a dorit să știe dacă se așteaptă luna septembrie, când vor avea loc alegerile locale pentru o eventuală tăiere de panglică.