Parcările de la „Mavromati” asfaltate din sponsorizări

 

Gropile din curtea Spitalului Judeţean  Mavromati dar şi cele de la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie şi Boli Infecţioase vor fi asfaltate,  iar banii cu care s-au acoperit cheltuielile pentru aceste lucrări provin din sponsorizări, susţin reprezentanţii unităţii.
Deşi au mai fost executate astfel de lucrări în curtea unităţii spitaliceşti, potrivit conducerii spitalului nu fost acoperite toate suprafeţele. „Plombările care se fac, se fac din sponsorizări, asta este sursa de venit. Parcarea de la Spitalul Judeţean a mai fost plombată în urmă cu două trei luni, dar au rămas atunci nişte locuri care nu au fost cuprinse iar acum se remediază şi acele locuri care necesită plombări”, a declarat Ioan Asaftei, directorul adjunct al Spitalului Judeţean. De asemenea, din sumele de bani colectate din taxa de parcare şi din coplată se intenţionează montarea unei bariere şi a unui parcomat la intrarea în curtea unităţii medicale.

CITEŞTE:
 6.000 de lei pentru gropile din curtea Spitalului Judeţean Mavromati