PARADA iernii a însuflețit orașul, cu copii dezbrăcați în parc și formații mai puține – GALERIE FOTO & VIDEO

Mai slab din punct de vedere al prezenței Festivalul de Datini și Obiceiuri ”Din străbuni, din oameni buni” a scos și anul acesta sute de botoșăneni din case.

 

Este organizat, asemenea anilor anteriori de Centrul pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale (CPCCT), aflat sub tutela Consiliului Județean. Anul acesta acest eveniment s-a desfășurat de-a lungul a două zile și astfel și formațiile invitate au fost programate să evolueze atât sâmbătă cât și duminică. Ca atare, duminică, numărul participanților la parada atât de așteptată de botoșăneni a fost redus.

 

Formațiile din județ sau de prin alte locuri ale Moldovei au ajuns mult mai devreme față de ora 10:00, cea anunțată pentru începere. În lipsa unui spațiu, copiii care au venit la paradă s-au dezbrăcat în Parcul Primăriei și s-au schimbat în costume populare sau s-au costumat în urși, capre sau căiuți.

 

Fix la ora anunțată, după ce de la microfon organizatorii s-au asigurat că se respectă ordinea de defilare, formațiile au pornit pe străzile orașului. Pe margine, botoșănenii au urmărit cu nesaț alaiul pestriț care a însuflețit orașul, mulți cu telefoane pentru a rămâne cu amintirea acestei zile.

 

Traseul urmat a fost următorul: Piața Revoluției – Casa Sindicatelor – Colegiul Național „A.T. Laurian” - Bazar – Calea Națională – Cuza Vodă – Piața Revoluției.

 

După paradă, formaţiile de datini și obiceiuri de iarnă vor susține sppectacole pe scena amplasată în fața Consiliului Județean.

 

Participanții au venit din: Broscăuți, Cîndești, Hlipiceni, Lozna, Vf. Câmpului, Vorona, Vlăsinești, Flămânzi, Costești - Răchiți, Durnești, Cristești, Cordăreni, Iaşi – Cucuteni, Bacău – Dofteana, Vrancea – Păuneşti, Bistriţa, Maramureş.