Panică într-un bloc: Botoșăneni evacuați de pompieri după ce dintr-un apartament ieșea fum

Coşurile de fum necurăţate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile şi o lumânare uitată aprinsă lângă nişte cartoane sunt cauzele care au generat şase incendii, în a treia zi din anul2016, la Botoşani.

 

Acoperișul unei case cuprins de flăcări

 

Primul eveniment cu foc s-a înregistrat în oraşul Săveni, unde acoperişul unei case şi a unei anexe, având corp comun, s-a aprins de la un coş de fum neizolat termic faţă de materialele combustibile. Exista pericolul de propagare la alte patru case şi anexe. Incendiul a fost stins pompierii din Săveni, care s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă. Două ore mai târziu, acoperişul şi bunurile dintr-o anexă de pe raza localităţii Băluşeni au fost cuprinse de flăcări de la un coş de fum necurăţat de funingine. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Puţin după ora 17.00, un localnic din Drislea, comuna Truşeşti, a solicitat ajutorul pompierilor pentru stingerea incendiului care ameninţa să îi distrugă locuinţa. Cauza probabilă a incendiului o constituie un coş de fum necuraţat de funingine. Jumătate de oră mai târziu, într-un bloc de pe strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Dorohoi, s-a produs panică după ce dintr-un apartament, situat la etajul II, ieşea fum. Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi s-au deplasat la faţa locului în cel mai scurt timp.

 

Fum înecăcios pe casa scării


La sosirea gărzii de intervenţie, un fum înecăcios era, atât pe casa scării, cât şi în locuinţe, la nivelul tuturor etajelor. 30 de persoane, printre care 11 copii, au fost evacuate preventiv din locuinţe. Nici unul dintre locatari nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Concomitent, salvatorii au intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta într-una dintre camerele apartamentului.Pagubele au fost estimate la cca. 5.000 lei. Prin intervenţia lor, pompierii au salvat bunuri în valoare de 1.000.000 lei. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei lumânări aprinse lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile. Puţin înainte de ora 22.00, pompierii dorohoieni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din satul Străteni, comuna Lozna. Ajunşi la faţa locului, salvatorii au constatat că ardea funinginea din coşul de fum.


În noaptea de 3 spre 4 ianuarie, la ora 01.30, un cetăţean din satul Şupitca, comuna Coşula, a cerut sprijin de la pompieri pentru stingerea unui incendiu care i-a cuprins o parte din tavanul unei camere a locuinţei. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă.  La sosirea forţelor de intervenţie, ardea o parte din tavanul unei încăperi, existând pericolul ca flăcările să se extindă la celelalte camere.
Incendiul generat, cel mai probabil, de un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile a fost stins în mai puţin de o oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 20.000 de lei.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, pompierii recomandă verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului.
CITEȘTE: Pompierii chemați să stingă o Dacia cuprinsă de flăcări: AFLĂ de la ce a pornit incendiul