Pământul bogat din Nordul sărac al României și o sărbătoare astăzi cu totul uitată - FOTO

În urmă cu 40-50 de ani, în duminica cea mai apropiată zilei de 6 august, în nordul județului Botoșani se sărbătorea Ziua Minerului.

 

Un eveniment așteptat cu mare entuziasm de către familiile celor care lucrau în mina de nisip de la Miorcani.

 

”În perioada comunistă, satul Miorcani, de pe Valea Prutului, era singura localitate din județul Botoșani unde se sărbătorea această zi”,

Alexandru Aioanei, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași

 

Zăcământul de nisip cuarțos din perimetrul satului era exploatat, din 1949, prin patru galerii. Numeroși localnici care au lucrat la minele de nisip rememorează şi astăzi acele vremuri.

 

În pofida mitologiei, mai opinează Alexandru Aioanei, exploatarea nu a fost o victimă a capitalismului de după 1989. În 1977, experții preconizau încă 5-6 ani de activitate pentru mină, din cauza diminuării zăcământului. Astăzi stația de înnobilare este în ruină, însă, în zona galeriilor, șinele și câteva vagonete, cu care era scos nisipul din subteran, se ambiționează să înfrunte vremurile.

 

”Zona este uitată de toată lumea, deși ar putea fi o destinație turistică pentru cei rătăciți în nordul țării. Locul are poveștile lui fascinante, iar peisajul este unul extraordinar. Nu există nici un indicator care să te îndrume spre locurile în care, altădată, localnicii scormoneau măruntaiele pământului”,

Alexandru Aioanei, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași

 

Martor al vremurilor de aur ale mineritului botoșănean a fost și prof.univ.dr. Corneliu Iațu, cel care își amintește că la Miorcani, alături de domeniul Pillat, era...

”...un parc, cu un lac unde se desfășurau toate sărbătorile importante ale satului, cea majoră fiind pentru mine Ziua Minerului pentru că tatăl meu era miner. Ziua minerului din august era una dintre sărbătorile majore făcute în parcul de la Miorcani, situat lângă Conacul Pillat. Astăzi, satul este tot mai repulsiv prin prisma posibilității de a obține niște venituri decente și de aceea se depopulează treptat”.

 

 

 

 

”Curățenia albă a nisipului superior”

 

Mai ales că mina venea și cu un adaos important pentru copilul de atunci.

 

”Mina de nisip de la Miorcani avea și ea o bibliotecă frumoasă cu mai toți clasicii și, când am descoperit-o, mai mereu mă ceream să merg cu tatăl meu la mină. Uitam de timp când intram în acea bibliotecă. Dintotdeauna m-au uimit bibliotecile”,

prof.univ.dr. Corneliu Iațu în cadrul unui interviu acordat pentru Botoșăneanul.

 

Comunitatea minerilor din Miorcani era numeroasă, ”beneficiile” răsfrângându-se nu doar asupra muncitorilor, ci și familiilor acestora.

 

”Pentru economia comunei, mina de nisip era principalul obiectiv industrial. Cei care lucrau acolo aveau o sursă de venit sigură și consistentă pentru mediul rural. Faptul că eu eram fiu de miner îmi asigura oarecum un statut societal destul de bun și constituia și un motiv de mândrie a mea față de faptul că eram fiu de miner”,

prof.univ.dr. Corneliu Iațu, al cărui tată a fost și primul salvator miner din județul Botoșani, ”după o specializare dură în Valea Jiului”.

 

În luna august a anului 1972, cu două zile înainte de Ziua Minerului, ziarul Clopotul publica un reportaj despre minerii de la Miorcani.

 

Nistor Jitărașau și Vasile Ciobanu erau doi mineri care lucrau în subteran cu lopata și târnăcopul.

 

”Frontul de lucru, locul muncii, are curățenia albă a acestui nisip, superior – cum îl definesc standardele internaționale. Echipa minerului Nistor Jitărașu, el, ajutorul de miner Ciobanu și vagonetarul Nicolae Bultoc, e, firește, o echipă de frunte. Extrag zilnic 18-20 vagonete; într-un vagon încap 800 kg de nisip”,

Ziarul Clopotul din 4 august 1972

 

Biografia de miner a lui Nistor Jitărașu începea devreme: are 16 ani de lucru aici, dintr-un total de 36 de ani de viață. Gheorghe Surdu era și el miner din 1956. Dumitru Boatcă, asemenea. Ca și Ioan Pânzaru sau David Enache.

 

„Noi suntem, mai toți, din satele din preajmă, Rădăuți-Prut, Miorcani, Rediu. Care suntem familiști, petrecem vremea în familie, la televizor. Mergem la târg, cum îi zicem Rădăuțiului-Prut, la căminul cultural, unde jucăm șah, popice. Înainte era și lângă mină un club unde veneam, amatorii de șah, cu câte o oră înainte de program. Clubul acela nu mai e, dar ni se face altul, club și un vestiar nou”,

Ziarul Clopotul din 4 august 1972

 

În urmă cu 50 de ani, exploatarea Miorcani era o bază de materie primă pentru sticlăria de menaj și tehnică. Potrivit directorului exploatării de la acea vreme, Constantin Zăiceanu, inginer miner cu un stagiu de 16 ani, nisipul de la Miorcani era superior datorită conținutului ridicat de bioxid de siliciu. Era utilizat la Mediaș, Turda, Pădurea Neagră, Tomești, București pentru sticlăria fină de mesaj, pentru tuburi cinescopice, pentru lămpi fluorescente.

 

”În atenția noastră e exploatarea cât mai rațională a rezervelor și mărirea patrimoniului. Unele cercetări s-au soldat cu reușite: am descoperit încă 200-250 mii tone de nisip, rezerve”,

mai spunea directorul exploatării de atunci

 

 

 

 

”Degeaba am exploata acum cel mai pur nisip cuarțos, dacă nu am avea cui să-l livrăm”

 

Potrivit prof.univ.dr. Corneliu Iațu, nisipul cuarţos este principala resursă a județului însă, din păcate, s-a abandonat și exploatarea lui. Mai putem lua în calcul resursele de betonită, gips, ape minerale, gaz metan, argile etc. Prospecțiunile efectuate înainte de 1989, când se acorda geologiei o atenție mult mai mare decât astăzi, au evidențiat aceste resurse subsolice.

 

Însă, mai spune profesorul universitar Corneliu Iațu într-un interviu acordat Botoșăneanul.ro, pentru a fi exploatate, aceste resurse trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

 

”În primul rând, ele ar trebui să fie rentabile (să aibă o concentrație economic exploatabilă) și să aibă la capătul filierei de producție o unitate de fabricare, care să încheie acest ciclu. Degeaba am exploata acum cel mai pur nisip cuarțos din România la Miorcani, dacă nu am avea cui să-l livrăm”,

prof.univ.dr. Corneliu Iațu.

 

Vorbim, așadar, de resurse subsolice care pot fi declarate de importanță strategică.

”Resursele naturale ale județului Botoșani nu se pot compara cu cele ale unui județ montan. Este clar. Nisipul cuarţos cred că este principala resursă. Din păcate, s-a abandonat exploatarea lui. Mai sunt și resurse de bentonită, gips, ape minerale, gaz metan, argile etc. Prospecțiunile efectuate înainte de 1989, când se acorda geologiei o atenție mult mai mare decât astăzi, au evidențiat aceste resurse subsolice”.

 

Problema la ora actuală este una cu două necunoscute. Pentru a fi exploatate, aceste resurse trebuie să îndeplinească mai multe condiții. În primul rând, ele ar trebui să fie rentabile (să aibă o concentrație economic exploatabilă) și să aibă la capătul filierei de producție o unitate de fabricare, care să încheie acest ciclu.

 

”Degeaba am exploata acum cel mai pur nisip cuarțos din România la Miorcani, dacă nu am avea cui să-l livrăm. Și mondializarea joacă un rol important. Contextul internațional nu este unul neapărat favorabil, pentru că absorbim de pe piața externă tot felul de produse specifice industriei sticlei, în loc să le producem în țară. Celebrele cristaluri de Boemia se mai produc, dar porțelanul și cristalul de Dorohoi a fost abandonat de mult”,

prof.univ.dr. Corneliu Iațu.

 

O întoarcere la industria comunistă nu mai este posibilă, spune Corneliu Iațu, dar statul poate interveni prin strategii și politici bine țintite și coerente, dacă vrea să aibă o economie performantă.