Palatul Administrativ ar putea fi reabilitat, prefectul anunță fonduri de 2 milioane de euro

Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Alexandru Colbu, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Instituția Prefectului urmează să acceseze un proiect.

 

''Avem o propunere de finanțare pentru reabilitarea energetică a acestei clădiri, a Palatului Administrativ, pe un proiect de fonduri norvegiene. Noi o să aplicăm pe acest proiect, o să vedem dacă o să reușim să ne încadrăm în perioada de timp scurtă pe care ne-au propus-o cei de la minister,fiind vorba de sfârșitul lunii martie''

Alexandru Colbu, prefectul județului

 

Echipa care se ocupă de implementarea acestui proiect este coordonată de subprefectul Dan Nechifor.

 

Suma maximă care poate fi accesată este de 2 milioane de euro.

 

Ce anume se va face cu banii?

 

”Reabilitarea energetică presupune înlocuirea tâmplăriei, anvelopare. Clădirea noastră fiind o clădire, din câte știu eu, monument istoric sigur se va dori păstrarea arhitecturii  și atunci cel care va participa la licitație va trebui să propună o soluție tehnică care să păstreze structura actuală arhitecturală a respectivei clădiri''

Dan Nechifor, subprefectul județului.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store