Pâine „de lux” cu mucegai, reclamată la Protecţia Consumatorilor - VIDEO

 

O botoşăneancă din municipiu s-a adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor pentru a reclama un produs alimentar neconform pe care l-a cumpărat dintr-un punct comercial din Botoşani.

Ca să-şi demonstreze pe deplin nemulţumirea, doamna în cauză a venit cu două pâini pe care le-a prezentat comisarilor şi care sunt vândute la un preţ mai ridicat faţă de produsele similare din cauza faptului că ar avea în componenţă mai multe ingrediente sănătoase. Femeia a povestit că a cumpărat pâinea în cursul zilei de miercuri, 18 iulie dintr-un magazin din municipiu, având asupra sa şi bonul fiscal ca drept dovadă. Însă când a ajuns acasă a constatat că feliile din produs sunt acoperite cu un strat gros de mucegai. Întrucât se află deja la a treia păţanie de acest fel, a decis să se adreseze instituţiilor competente. Mai mult decât atât pentru cele două pâini ea a achitat aproape 10 lei, preţul uneia fiind de 4.99 lei.

„Nu se poate aşa ceva, iei atâţia bani şi iar arunc pâinea. S-a mai întâmplat, asta vreau să spun, eu am muncit foarte mult în străinătate, niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva, am stat doi ani jumătate în Germania, am stat cinci ani şi ceva în Israel, am lucrat şase ani jumătate în Italia dar în privinţa asta nu am constatat niciodată nimic”, a povestit Ana Bodîrlău. Comisarii urmează să verifice dacă cele reclamate de botoşăneancă se confirmă şi pe rafturile respectivului magazin mai sunt produse alimentare în aceeaşi stare.