Pâine, ciocoi, îmbulzeală & una-n bot cu Dan Diaconescu în judeţ – GALERIE FOTO

 

Vizita celebrului realizator TV în judeţ a animat localităţile prin care a trecut. Dan Diaconescu a sosit la Vorona în jurul orei 12:15, unde a fost aşteptat de aproximativ o sută de oameni, în frunte cu liderii judeţeni ai PP-DD. El a coborât dintr-un Infiniti şi a fost luat în primire la propriu de oameni. Mai ales femeile s-au îngrămădit să îl atingă, unele mai îndrăzneţe strigând chiar în gura mare că vor să facă asta, în timp ce bărbaţii s-au mulţumit în general cu poze şi filmări.

De la 20.000 de euro, la unu-doi
Atât la Vorona, cât şi la Flămânzi şeful de la OTV a primit câte un colac mare, pe care l-a dat oamenilor, susţinând că aşa va face şi dacă va ajunge la putere, adică va împărţi bunurile „cu poporul”. Discursul liderului fără acte al Partidului Poporului – Dan Diaconescu a fost acelaşi ca la televizor. A înfierat „ciocoii” de la USL şi PDL, a anunţat că va lucra pentru popor „până ce ne împuşcă ăştia”, le-a transmis că trebuie să preia conducerea localităţii şi a judeţului pentru a împărţi bunurile - „în prima lună un euro, în a doua lună doi euro” – le-a promis redeschiderea fabricilor şi alte chestii cu accent populist. Au fost câteva scandări „Diaconescu preşedinte”, asta după ce, în prealabil, la Flămânzi el le-a spus oamenilor că, de fapt, el candidează şi la preşedinţia Consiliului Judeţean, şi la Primăria Flămânzi. Asta fiindcă partidul se cheamă „Partidul Poporului – Dan Diaconescu”. OTV-istul i-a învăţat pe oameni inclusiv cum să jure strâmb în campanie, să le ia banii USL-iştilor şi PDL-iştilor, dar să voteze PP-DD. „Una-n bot, cu un vot”, le-a cerut Dan Diaconescu celor peste 200 de oameni prezenţi la Flămânzi.
OTV-işti şi bodyguarzi
La Vorona adunarea publică a avut loc lângă Primărie, iar la Flămânzi la monumentul Răscoalei din 1907, prilej pentru Diaconescu să reaprindă pornirile revoluţionare ale locuitorilor din zonă. A luat cuvântul şi Verginel Vacariu, preşedinte PP-DD Botoşani şi candidatul formaţiunii la şefia CJ, care a subliniat la Flămânzi că s-a ales praful din fostele fabrici şi CAP-uri comuniste. A luat cuvântul şi OTV-istul Florin Condurăţeanu, care în ambele localităţi şi-a început alocuţiunea cu „vă pup pe suflet”. Peste tot Diaconescu a fost însoţit de o echipă OTV care a filmat tot ce se întâmplă, reporteriţa dând semne de plictiseală la un moment dat. Ea şi-a aşezat microfonul pe monument şi s-a pus la rândul ei jos, luptându-se cu ceva căscaturi. Pe tot parcursul prin judeţ OTV-istul a fost însoţit de bodyguarzi şi de o coloană de maşini care aveau scoase steaguri cu însemnele partidului.






















CITEŞTE ŞI:
 Dan Diaconescu, primire isterică la Vorona












VEZI PE UNDE MAI MERGE DIACONESCU:
 Dan Diaconescu, primire isterică la Vorona




















VEZI ŞI:
 Voronenii în extaz la Diaconescu: Vreau şi eu să-l pipăi - VIDEO