Pagubă de peste 3.000 de euro făcută de un turmentat la un bar

 

Scandal noaptea trecută într-un bar din municipiu situat pe strada Armoniei. Echipajele de jandarmi au fost solicitate să intervină în jurul orei 4:30 în urma unui apel telefonic la numărul de urgenţă 112 de către administratorul barului care sesiza faptul că un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a distrus mai multe bunuri.

Deplasându-se la faţa locului, jandarmii au constatat că cele sesizate se confirmă, ocazie cu care au identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, fără antecedente penale. Din verificările efectuate de către echipa operativă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, s-a stabilit faptul că tânărul este suspect de săvârşirea infracţiunii de ,,distrugere”, constând în aceea că la ora  4:00, după ce a consumat băuturi alcoolice în barul de pe strada Armoniei, a distrus mai multe bunuri din bar, pe motiv că nu mai este servit cu băuturi alcoolice.
Prejudiciul în sumă de aproximativ 17.000 lei nu a fost recuperat.
Dosarul cu actele de constatare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani spre competentă soluţionare.   
CITEŞTE:
 Pagubă de aproape 2.000 de euro la o agenţie loto din Botoşani