Oficialii Direcţiei Silvice Suceava şi Garda Forestieră Suceava au la dispoziţie cinci drone pe care le vor putea folosi pentru combaterea tăierilor ilegale, depistarea şi stingerea incendiilor forestiere, precum şi pentru identificarea şi monitorizarea zonelor afectate de calamităţi naturale.
Suprafaţa totală a fondului forestier gestionat de Direcţia Silvică Suceava este 341.986 de hectare. La sfârşitul anului trecut, Garda Forestieră Suceava a achiziţionat o dronă şi un număr de 47 de tablete ce vor fi folosite pentru eficientizarea activităţii. Gărzile Forestiere Suceava şi Ploieşti sunt primele gărzi din cele nouă existente la nivel naţional, la care se va testa utilizarea dronei şi a tehnicii de calcul moderne în depistarea zonelor afectate de tăieri ilegale.
„Garda Forestieră Suceava a achiziţionat o dronă şi un număr de 47 de tablete pe care intenţionăm să le folosim în activităţile curente al Gărzii. Când mă refer la activităţile curente mă refer la acţiunile de combatere a tăierilor ilegale, de monitorizare a stării de sănătate a fondului forestier, la monitorizarea incendiilor forestiere şi a suprafeţelor afectate de doborâturi sau de alte calamităţi”, a declarat inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel.
Acest proiect este unul pilot care a fost iniţiat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi dacă va da rezultate va fi folosit mai intens. Ministerul a reuşit să georeferenţieze, adică să treacă în format GIS, un număr destul de mare de hărţi, cam 80% din suprafaţa teritoriului României, astfel că în prezent se poate face o suprapunere a acestor hărţi cu imaginile obţinute de dronă, pentru a identifica suprafeţe afectate.
„Consider că acest proiect va reuşi şi va da rezultate. El va demara propriu – zis odată cu venirea primăverii pentru că zborurile sunt condiţionate puţin şi de condiţiile meteo, în sensul că temperatura trebuie să fie peste 0 grade. Nu s-au achiziţionat nişte drone foarte performante, vrem să vedem ce se poate face cu modelul pe care l-am achiziţionat noi, urmând ca ulterior în funcţie de ceea ce se obţine să se decidă pe ce model se poate lucra mai eficient”, a mai spus Mihai Găşpărel.
Utilizarea combinată a imaginilor capturate din aer şi a hărţilor forestiere georeferenţiate va permite localizarea şi măsurarea suprafeţelor de fond forestier afectate de perturbări. Imaginile obţinute vor fi corelate şi cu datele obţinute din aplicaţia Inspectorul Pădurii.
„Am beneficiat şi de sprijinul unor voluntari din cadrul unei firme de amenajare care lucrează efectiv cu astfel de dispozitive şi în cursul lunii februarie intenţionăm să facem şi o instruire cu personalul, o dată pe utilizarea dronei şi a doua oară pe compararea imaginilor capturate de pe satelit sau cu drona cu hărţile pe care le-am primit de la Minister. Acest proiect tehnologic trebuie utilizat în activitatea noastră şi cred că ne-ar creşte substanţial eficienţa în momentul în care învăţăm să folosim toate aceste instrumente la adevăratul lor paramentru”, a mai arătat şeful Gărzii Forestiere Suceava.
Aproape 350.000 de hectare de pădure admininstrate de Direcţia Silvică Suceava
În ceea ce priveşte acţiunile de combatere a tăierilor ilegale, Garda Forestieră Suceava intenţionează să folosească şi astfel de dispozitive pentru că s-a optat pentru o dronă care are o autonomie relativ mare, este vorba despre 25 de minute şi o rază de aproximativ cinci de kilometri. Tabletele achiziţionate permit ca personalul din teren să le folosească inclusiv în teren, în sensul că poate descărca o hartă, iar în momentul în care se deplasează în teren poate să identifice cu mare acurateţe unde se situează din punct de vedere amenajistic.
„Este prima dată când o instituţie a statului din domeniul forestier intenţionează să folosească astfel de dispozitive. Eu sunt sigur că timpul va demonstra utilitatea lor”, a conchis Mihai Găşpărel.
Atribuţiile Gărzii Forestiere, pe multe paliere, se suprapun cu cele ale Direcţiei Silvice. Regia Naţională a Pădurilor are atribuţii de admininstrare a pădurilor, fiindu-le foarte utilă utilizarea unor drone în activitatea lor. În afara Direcţiei Silvice, pădurile mai sunt administrate şi de ocoale silvice private. Dacă Regia Naţională a Pădurilor îşi permite să facă o monitorizare sau să utilizeze eficient dronele pe suprafeţele pe care le au în gestionare, ocoalele silvice private nu îşi permit să achiziţioneze astfel de dispozitive, astfel că vor avea nevoie de sprijin din partea Gărzii Forestiere.
„Garda Forestieră Suceava are în jurisdicţie şi judeţele Neamţ, Botoşani, Iaşi şi Bacău şi atunci aria pe care trebuie să folosim drona este mult mai mare. Ideea este să demonstrăm că acest dispozitiv este util, ne oferă informaţii precise, exacte şi cu o mare acurateţe şi implicit duce la eficientizarea actului de control”, a mai spus Mihai Găşpărel.
Direcţia Silvică Suceava a fost şi ea dotată cu patru drone ce vor fi utilizate pentru combaterea tăierilor ilegale, depistarea şi stingerea incendiilor forestiere, cât şi pentru identificarea şi monitorizarea zonelor afectate de calamităţi naturale. Suprafaţa totală a fondului forestier gestionat de Direcţia Silvică Suceava este de 341.986 de hectare, din care 272.574 de hectare – proprietate publică a statului, 31.766 de hectare – proprietate publică a unităţilor teritorial administrative, 845 de hectare – proprietate privată a unităţilor teritorial administrative şi 36.801 de hectare – proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice. (Sursa: Adevărul)