Potrivit conducerii unității spitalicești, situația este aceeași și la cabinetul de Oncologie din Ambulatoriul spitalului.
”Sunt discipline care sunt deficitare, Cardiologia la nivelul întregului spital este deficitară, acesta este motivul pentru care programările au ajuns undeva până în iunie. În Ambulatoriul de Specialitate se pot face până la 28 de consultații în 7 ore de program. Aici sunt două chestiuni, dacă bolnavul are o problemă și vine cu targa, cu salvarea intră automat în spital, dacă este doar o verificare a stării de sănătate asta se face cu programare”, a declarat
Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean Mavromati.
Nu în ultimul rând, șeful spitalului a mai precizat că numărul mare al pacienților care se prezintă la cabinetele specializate în Cardiologie se datorează patologiei. Patologia specifică județului Botoșani o reprezintă în proporție de 40% bolile cardio și cerebro vasculare. Ea fiind urmată de bolile oncologice și diabet.
(A.D.)
CITEȘTE:
Consultații în deplasare, Pediatria nu are cadrdiolog
[[banner]]