Pachetele cu alimente de la UE au ajuns la persoanele defavorizate din Dorohoi - FOTOGALERIE

Din 15 decembrie a început la Dorohoi distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate. Beneficiarii venitului minim garantat, pensionarii cu pensie sub 400 de lei, persoanele cu handicap grav sau accentuat, şomerii şi cei care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei pot ridica pachetele cu alimente din incinta fostei unităţi militare de pe strada 1 Decembrie.

 

3.000 de persoane din Dorohoi sunt trecute pe listele Direcţiei de Asistenţă Socială pentru acest ajutor  şi deja în prima zi s-au prezentat în jur de 500 de persoane. Pentru a nu se crea îmbulzeală se dau bonuri de ordine şi există coloane la intrare pe literele alfabetului. Pachetele au fost primite în proporţie de 67% duminică, iar beneficiarii venitului minim garantat şi angajaţii DAS au ajutat la descărcare şi depozitare, restul de 33% va fi primită astăzi.
Cei care nu au primit cupoane şi în perioada 1 august- 1 octombrie s-au încadrat în categoriile de beneficiari sunt aşteptaţi la sediul nostru, pentru a completa o cerere, la care vor ataşa documente doveditoare, gen adeverinţă, cupon de pensie, decizie, pe care le vom trimite la Prefectură, pentru totalizarea listelor suplimentare” a afirmat Radu Surdu, director DAS. Instituţia a estimat un număr de aproximativ 800 de persoane pentru înscrierea pe listele suplimentare, pentru care alimentele sunt venite.
Fiecare persoană va primi câte două pachete cu alimente precum făină de grâu, paste făinoase, ulei de floarea soarelui, conservă carne de porc, conservă carne de vită, conservă pate de ficat, zahăr, mălai. Programul European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, implementat de Uniunea Europeană a început din 2009. Dacă până acum alimentele trebuiau împărţite la bucată, anul acesta au venit toate ambulate într-un pachet.
Timpul de distribuire este acelaşi, pentru că oamenii trebuie să completeze cuponul de primire. Cei care nu vor putea ajunge curând la centru de distribuire, îi vom anunţa acasă, pentru a putea face repartizarea cât mai repede,  alimentele sunt proaspete şi au un termen de valabilitate de şase luni” a adăugat directorul Radu Surdu. Programul centrului de distribuire este de luni- joi între  orele 9.00- 15.00 şi vineri între 9.00 – 13.00.
Sunt familii care au de primit mai multe cutii pentru mai multe persoane din familie, aşa că transportul este o problemă, mai ales când locuiesc în celălalt capăt de oraş. Unii i-au luat taxiul, alţi vin cu căruţa, cu cărucioare sau cu şacoşe voluminoase, dar ajutorul le prinde bine, mai ales că vin sărbătorile.
(M.A)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Vin alimentele de la UE pentru botoșăneni – AFLĂ când începe distribuirea