„Pacea – o şansă pentru omenire” la Flămînzi

 

Luni, în incinta Centrului de Documentare şi Informare a Grupului Şcolar „Nicolae Bălcescu” Flămânzi s-a lansat proiectul „Pacea - o şansă pentru omenire” din cadrul Proiectului Naţional „ Săptămâna Educaţiei Globale” 15- 21 noiembrie 2010. La activitate au participat, pe lîngă cadrele didactice şi elevii şcolii şi Deborah Buckley de la Corpul Păcii România, Iolanda Sîncu consilier la Agenţia pentru Protecţia Mediului, preot, reprezentanţi ai Armatei, bibliotecar.

În deschidere, profesorul Maria Darciuc, directorul unităţii de învăţămînt, a făcut referire la tradiţia în derularea Proiectului Naţional „Săptămâna Educaţiei Globale”, precum şi a altor activitaţi şcolare, extraşcolare şi extracurriculare. Prezentarea proiectului a revenit  coordonatoarei echipei de proiect C.P.AE.S.E. prof. Felicia Fegher, care pe lângă prezentarea propriu-zisă, a apreciat munca depusă de realizatorii proiectului. A urmat sceneta ,,Pledoarie pentru pace” susţinută de elevii clasei a VI-a  A. Fiecare invitat a încercat să sublinieze în cuvântul pe care l-au adresat celor prezenţi cît de importantă este pacea pentru omenire. Din activităţile propuse amintim: „Pacea prin ochi de copil”, „ Email-ul păcii”, „Zmeul păcii”, „Fii propriul tău stăpân”, „ Pacea verde”, „A world against violence- essays contest”, „ Pace şi nonviolenşă pentru copiii lumii”, „ Făcătorii de pace- fiii lui Dumnezeu”, „ Pace şi prietenie , indiferent de etnie”, „Competiţie- Fair  play- Pace”.

Parteneri în proiect sunt Primăria şi Consiliul Local Flămânzi, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” Nicolae Bălcescu, mai multe instituţii şi asociaţii.
(Constantin Agafiţei)