Păcănele reclamate la miez de noapte de jucători morţi de beţi

 

Comisarul de serviciu din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) de pe perioada sărbătorilor de iarnă a fost extreme de ocupa mai ales, după miezul nopţii. Şi asta după ce, mai mulţi iubitori ai jocurilor de noroc aflaţi la ruletă sau în faţa aparatelor au sunat pentru a depune diverse reclamaţii.

Potrivit legislaţiei în vigoare fiecare instituţie este obligată să asigure permanenţa pe perioada sărbătorilor când unităţile din sfera serviciilor publice nu au program cu cetăţenii. La fel s-a întâmplat şi la Protecţia Consumatorilor în mini vacanţa de Crăciun şi Anul Nou.
 „Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor s-a organizat într-o permanenţă cu telefonul instituţiei direcţionat pe telefonul unui comisar. În perioada sărbătorilor au fost vreo şase, şapte apeluri, consumatorii erau în sala de noroc, au câştigat şi probabil nu li se dădeau câştigurile”, a declarat Mirel Rogalschi, comisar şef adjunct CJPC.
Reclamanţii nu au putut fi însă ajutaţi de comisari dat fiind faptul că aceste competenţe privitoare la jocurile de noroc au fost preluate de o altă instituţie. Mai mult decât atât, cei care au sunat în miez de noapte, a doua zi nici măcar nu şi-au mai amintit despre faptul că, cu câteva ore înainte fuseseră extrem de nervoşi, cel mai probabil starea de beţie fiind destul de avansată.
„Problema este de competenţa Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc cu sediul la Suceava dar cei care au făcut reclamaţii telefonic nu au mai depus reclamaţii la noi. Şi a doua zi nu prea îşi aduceau aminte. Apelurile au fost făcute după ora 12:00 noaptea întotdeauna”, a mai spus şeful de la Protecţia Consumatorilor.
Cu excepţia acestor reclamaţii, comisarii de la CJPC au declarat că botoşănenii au avut sărbători liniştite, nefiind înregistrate şi alte plângeri. (G.E.)
CITEŞTE:
 Bătaie generală la Albești de Sfântul Ioan: Ion s-a bătut cu Ion pentru un prieten
[[banner]]