(P) Maramureş sau România autentică, de la Cimitirul Vesel la Mocăniţa - GALERIE FOTO

Sunteţi tentat de un concediu petrecut în străinătate? Nu este o idee rea, dar înainte de a vă gândi la o vacanţă peste hotare, ar trebui întâi să vizitaţi Maramureşul, acolo unde puteţi descoperi un colţ de Românie tradiţională.

 

Un cimitir cum nu mai este altul


Este o zonă a ţării cu locuri unicat. Şi cel mai celebru este probabil Cimitirul Vesel de la Săpânța. Nu are pereche în lume întrucât crucile din lemn, pe lângă faptul că sunt foarte viu colorate, conţin scene sculptate din viaţa celor care îşi dorm acolo somnul de veci. Şi asta nu este tot. Pe o parte a crucilor din singurul cimitir vesel al lumii sunt scrise chiar şi texte amuzante, aşa numite epitafuri, care descriu scurt, la obiect şi umortistic viaţa decedatului.  


Oamenii locului povestesc că primele cruci din Cimitirul Vesel au fost realizate prin anii ’30 de către sculptorul maramureșean Stan Pătraș, la sugestia preotului greco-catolic Grigore Rițiu. Cei doi s-ar fi inspirat din cultura dacică, unde moartea era tratată drept un eveniment vesel.


De-a lungul anilor obiceiul crucilor vesele s-a împământenit, ajungând la peste 800, astfel încât cimitirul a devenit un veritabil muzeu în aer liber vizitat anual de mii şi mii de turişti. De altfel, în apropierea cimitirului se află şi casa memorială a sculptorului.

 

Şi un tren fără pereche


Dar Cimitirul Vesel de la Săpânţa nu este decât una dintre marile atracţii ale Maramureşului.


Mocăniţa de pe Valea Vaserului poartă de asemenea ştampila unicităţii la nivel naţional. Este una dintre cele mai pitoreşti văi din România care poate fi străbătută cu trenul cu aburi, ultimul de acest tip aflat încă în circulaţie, în ţara noastră. Traseul superb de 40 de kilometri poate fi făcut cu precădere în perioda mai – octombrie, în vagoane închise sau sub formă de terasă.


Pasul Prislop, cea mai înaltă trecătoare din Carpații Orientali, care face legătura dintre Depresiunea Maramureșului și Valea Bistriței Aurii, stațiunea balneoclimaterică Ocna Şugatag cu lacuri unice în Europa, formate în urma prăbușirii minelor de sare din zonă, a căror ape cu conținut ridicat de sare ajută la tratarea reumatismului şi Parcul Național Munții Rodnei, desemnat rezervație naturală în anul 1990 datorită florei și faunei deosebite sunt alte atracţii ale Maramureşului.  

 

Multiple posibilităţi de cazare


Iar dacă ajungeţi prin zonă nu trebuie să vă faceţi griji cu privire la locul în care veţi înnopta, oferta este una foarte bogată, un simplu search după “cazare Maramures” pe un motor de căutare fiind suficientă. Iar dacă doriţi neapărat o pensiune, atunci puteţi da căutare după “pensiuni Maramures” şi cu siguranţă veţi avea de unde alege. Zona Maramureşului dispune de o mulţime de pensiuni situate în mai multe localităţi, de la Vadu Izei la Bârsana şi de la Ogna Şugatag la Săpânţa.

 

download from google play download from apple store