Sâmbătă, 13 aprilie, este o zi mare pentru copiii botoșăneni, dar și pentru părinții lor. Și aceasta pentru că în oraș revine Gașca Zurli, trupa pentru cei mici care a luat ființă după conceptul Mirelei Retegan.
Spectacolul va avea loc la Sala Polivalentă, de la ora 17:00 și se va intitula ”Casa Zurli”. După cum și numele lasă de bănuit, nu se va adresa doar copiilor, ci și părinților întrucât și unii și ceilalți vor învăța să aprecieze lucrurile pe care le au și să își respecte casa și regulile după care funcționează bine orice familie din România.
Casa Zurli este un spectacol care împletește armonios ideea că spiritul unei case se află în inimile celor care o locuiesc, că atunci când facem curățenie în case facem curat și în mintea și sufletele noastre, că armonia este o muncă de echipă care implică fiecare membru al familiei. Iar atunci când reușim să găsim echilibrul între toate acestea, viața noastră este mai frumoasă! Cea mai nouă producție marca Zurli aduce cântece nou-nouțe prin care cei mici învață să fie responsabili, jucându-se.
”Gașca Zurli îi invită pe toți copiii din România în Casa Zurli, cea mai veselă și colorată căsuță din lume. Cine vrea să intre în căsuța Zurli trebuie să spună parola: Bucurie! Și ușa ei magică se deschide numaidecât”, anunță organizatorii.
Un spectacol de asemenea anvergură, care la precedenta reprezentație de la Botoșani a umplut Sala Polivalentă, are parte și de o sponsorizare pe măsură.
Este vorba despre SC Five Continents Group SRL, una dintre cele mai performante companii din Botoșani. Societatea comercială condusă de omul de afaceri Tonino Boldea a intrat și în Topul Județean al Firmelor de anul trecut cu o cifră de afaceri de 63,5 milioane de lei și cu un profit de 6,1 milioane, fiind totodată și unul dintre cei mai mari angajatori din județul Botoșani, cu 131 de salariați. Cum este una dintre puținele companii botoșănene care a reușit să penetreze hipermarketurile, acolo unde etichetele cu cele cinci stele pot fi văzute în raioanele de lactate, SC Five Continents Group SRL sponsorizează nu doar spectacolul de la Botoșani, ci și cel care va avea loc pe 1 iunie la București.
Și pentru că am reamintit de ”Casa Zurli” trebuie spus că biletele, care costă 45, 90 și 200 de lei (categoria VIP), sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos. Accesul minorilor (0-18 ani) în sală se face doar însoțiți de minim un adult (părinte sau tutore legal).
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL