Ovidiu Portariuc INTERZIS la întâlnirile cu cetățenii din cartiere

Liberalii au depus o contestație la Biroul Electoral Județean privitoare la întâlnirile cu cetățenii pe care le organizează în cartiere primarul Ovidiu Portariuc. PNL a contestat decizia dată de Biroul Electoral al Circumscripției nr. 1 al Municipiului Botoșani prin care s-a arătat că, aceste întâlniri cetățenești nu au un caracter electoral.

 

Nemulțumiți de decizia BECM, liberalii au depus o contestație și la BEJ, rezultatul fiind unul opus. Astfel, în urma dezbaterilor membrilor BEJ s-a admis contestația PNL și s-a solicitat înlăturarea materialelor din cartiere folosite de candidatul PSD și prin care erau anunțate vizitele din cartiere.

”Văzând motivele invocate prin care se arată că nu se poate accepta raționamentul BECM nr. 1 Botoșani potrivit căruia acțiunile primarului în funcție s-ar circumscrie în sfera atribuțiilor sale întrucât ar însemna că toți ceilalți candidați pornesc în această cursă electorală într-o situație inegală raportat la primarul în funcție”
Hotărâre BEJ Botoșani

Analizând hotărârea pronunțată de BECM nr. 1 Botoșani la data de 14 mai 2016 cât și documentația care a stat la baza emiterii acesteia BEJ arată că se constată că în materialele folosite deși nu conțin mențiunea votat, acestea au culorile PSD iar comunicatul de presă privind întâlnirile primarului în funcție, cu cetățenii este dat de PSD și nu de Primăria municipiului Botoșani.

În condițiile în care sunt folosite culorile PSD pe afișele de convocare a întrunirilor cetățenești, că aceste întruniri sunt desfășurate în aceeași perioadă, în care se desfășoară campania electorală iar comunicatul de presă privind aceste întruniri aparține PSD, nouă dintre cei 15 membri ai BEJ apreciază că acestea sunt de natură să confere întrunirii, caracter electoral.

În concluzie BEJ cere ca pe perioada campaniei electorale candidatul PSD, Ovidiu Portariuc să nu mai desfășoare întâlniri cetățenești. (G.E.)