Ovidiu Portariuc îi verifică la Poliție și Parchet pe TOȚI salariații din Primărie

Odată cu cazul Mihai Sorin Rîznic, fostul consilier de la cabinetul primarului trimis în judecată de DIICOT, lucrurile prin Primărie sunt pe cale să se schimbe.

 

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat  că va dispune verificarea integrității tuturor angajaților din Primărie. Decizia a fost luată după ce primarul a aflat că unul din consilierii săi i-a ascuns în momentul angajării faptul că era trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția pe care urma să o ocupe.
„Imediat cum mă voi întoarce în țară voi dispune o verificare a tuturor angajaților din Primărie și în special a celor care dețin funcții de conducere. Voi avea o discuție cu fiecare dintre ei, dar mă voi baza și pe informațiile pe care le voi solicita instituțiilor abilitate, începând de la Poliție sau Parchet și până la serviciile de informații. În final voi prezenta public rezultatele acestor verificări”, a declarat Portariuc.
Aceleași verificări vor fi făcute și pentru persoanele care vor dori în viitor să ocupe o funcție în Primărie. Pe lângă solicitarea cazierului judiciar, viitori angajați vor trebui să treacă printr-un filtru de verificări privind integritatea și compatibilitatea cu funcția vizată. În acest sens, Primăria va solicita altor instituții ale statului să infirme existența unor anchete sau alte proceduri judiciare aflate în derulare în legătură cu persoana respectivă. Primarul a solicitat deja direcțiilor de specialitate din cadrul Primăriei să pregătească procedura de verificare în cazul viitoarelor angajări.
”Vom avea o atitudine preventivă în ceea ce privește integritatea viitorilor angajați. Decât să angajăm pe cineva și să constatăm după aceea că are probleme cu justiția, mai bine facem verificările înainte, astfel încât în Primărie să ajungă doar cei cărora nu li se poate reproșa nimic din acest punct de vedere”, a explicat primarul.