Ovidiu Portariuc a împărţit flori sexului frumos din Botoşani – GALERIE FOTO

 

Candidatul USL la alegerile pentru funcţia de edil şef a municipiului s-a plimbat în cursul zilei de 8 martie pe străzile municipiului. Însoţit de mai mulţi membri ai PSD şi încărcat cu flori, Ovidiu Portariuc a oferit câte o floare fiecărei doamne sau domnişoare întâlnite în cale în semn de respect pentru femeia sărbătorită pe data de 8 martie.

Acţiunea a început în zona Casei Cărţii din zona zero a oraşului. Nici bine nu a început să ofere flori că deja conversaţiile s-au legat, multe dintre botoşănence spunându-i cu lacrimi în ochi ce necazuri mai au, altele punându-i diverse întrebări sau mulţumindu-i pentru gestul frumos. Ovidiu Portariuc a transmis un mesaj călduros pentru toate reprezentantele sexului frumos sărbătorite pe 8 martie, amintindu-le şi pe femeile din viaţa sa. „Pentru mine femeile din viaţa mea au avut un rol determinant în formarea mea ca om şi mă gândesc acum la bunica mea, la mama mea, la sora mea şi nu în cele din urmă la soţia mea. Şi în semn de respect şi preţuire pentru toate femeile ne-am gândit că astăzi ar fi frumos să fim alături de toate femeile cu o floare”, a afirmat Ovidiu Portariuc. Din centrul oraşului, alaiul social democraţilor a pornit spre Pietonalul Unirii iar ulterior spre zona Bucovina.