Oroşanu vrea acces la cultură pentru săracii oraşului: Mică, mare nedreptate

 

Ca urmare a deciziei Executivului Primăriei de a acorda o facilitate pensionarilor care au ocazia de intra la spectacolele oferite de Teatrul Mihai Eminescu, preşedintele Cartel Alfa Botoşani a luat atitudine şi a cerut aceeaşi gratuite pentru toate categoriile sociale defavorizate de la Botoşani.
Marius Oroşanu este de părere că ar trebui să aibă acces gratuit la cultură şi şomerii care persoanele cu venituri modeste care nu îşi permit procurarea unui bilet contra cost. Motiv pentru care a emis o scrisoare deschisă adresată unor şefi ai unor instituţii locale din Botoşani.
Considerăm că merită acces la cultură şi cei care nu au posibilităţi materiale! Un pensionar cu o pensie de 3.000 lei, de exemplu, are astăzi acces gratuit la un spectacol organizat la Teatrul Mihai Eminescu, în timp ce un şomer, un lucrător cu salariul de 600 lei net sau o persoana fără nici un venit nu are acest acces. Undeva parca este o mică / mare nedreptate!
Filarmonica are uneori concerte cu 100-200 spectatori, într-o sală de 600-700 locuri. La teatru sunt spectacole cu jumătate de sală uneori. Sunt convins că şi pentru artişti este mai mare satisfacţia să vadă o sală plină atunci când susţin un spectacol”, îşi motivează scrisoarea deschisă preşedintele Cartel Alfa, Marius Oroşanu.
 Citeşte scrisoarea deschisă adresată de Marius Oroşanu