Oroşanu : Mă aşteptam la izbucnirile care au fost, nu au fost regizate

 

Preşedintele Cartel Alfa, Marius Oroşanu care a coordonat întîlnirea de luni cu parlamentarii a afirmat la finalul acesteia că nu l-au surprins mai deloc izbucnirile oamenilor care au participat la şedinţă. Partea importantă, susţine sindicalistul este faptul că parlamentarii de Botoşani au luat la cunoştinţă în mod direct de nemulţumirile celor care i-au trimis la Bucureşti pentru a le reprezenta drepturile. „Din punctul nostru de vedere a fost o şedinţă grea, în care s-a văzut cît de nemulţumiţi sunt salariaţii, cît de nemulţumiţi sunt pensionarii din Botoşani, cu această ocazie au avut prilejul şi parlamentarii botoşăneni să ia pulsul direct al lucrătorilor şi al pensionarilor. Sperăm totuşi ca, văzînd starea de nemulţumire şi atenţie este o stare de nemulţumire deocamdată de perspectiva diminuării salariale, cu atît mai mult va fi starea de nemulţumire după ce vor fi diminuate salariile respective şi să sperăm că parlamentarii vor avea înţelepciunea ca în cursul săptămînilor viitoare să dea un vot conform alegătorilor şi nu conform voinţei de partid. Cei care nu vor sprijini alegătorii vor fi sancţionaţi categoric la urne”, a declarat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Oroşanu a mai spus că astfel de ieşiri ale membrilor de sindicat sunt frecvente la şedinţele proprii pe care le desfăşoară sindicaliştii, fiecare dorind să îşi susţină punctul de vedere. „Cei care suntem în mişcarea sindicală şi care avem şedinţe ne confruntăm cu aceste izbucniri şi în cadrul şedinţelor noaste în care se propun măsuri extreme de protest, eu ştiam nemulţumirile, ştiam izbucnirile lor, practic acum nu au fost decît scoase la suprafaţă atît faţă de mass media cît şi faţă de parlamentarii botoşăneni. Nu a fost o întîlnire regizată, nu a fost pregătire ca la şcoală, a fost o manifestare liberă cu deficienţele poate de rigoare de organizare”, a mai spus Marius Oroşanu.