Oroşanu: Dilema dl. Ţâbuleac cu Curtea de Conturi poate fi rezolvată de instanţă

 

Preşedintele Cartel Alfa Botoşani care a fost timp de un deceniu liderul Sindicatului Impact din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului susţine că actuala situaţie cu privire la decizia Curţii de Conturi care consideră că angajaţii acestei instituţii ar fi beneficiat ilegal de anumite drepturi financiare nu este una în premieră.
Marius Oroşanu este de părere că, singura structură care poate face lumină în acest caz ar fi tot instanţa de judecată, care în trecut ar mai fi soluţionat astfel de probleme rezultate în urma unei verificări a Curţii de Conturi la Direcţia Copilului. „În principiu ceea ce spune domnul Ţâbuleac înţeleg situaţia uşor delicată în care se află preşedintele CJ. Deoarece nu e foarte convenabil să fii între Curtea de Conturi pe de o parte şi sentinţele date de instanţă de pe altă parte. În acelaşi timp şi practic asta este şi modalitatea de soluţionare a dilemei în care se află preşedintele CJ, în România sentinţele civile irevocabile sunt obligatorii de executat şi nici o instituţie a statului şi nici un organism nu se poate opune la executarea lor”, a declarat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa. Sindicalistul mai afirmă că, pe de altă parte rapoartele Curţii de Conturi nu reprezintă decît un punct de vedere a unei echipe de control, care poate fi catalogat a fi corect sau nu, iar cea care decide corectitudinea acestei decizii nu poate fi decît tot instanţa de judecată. „Toate rapoartele întocmite de Curtea de Conturi dacă se consideră că sunt abuzive sunt contestate în instanţă şi instanţa este cea care decide dacă are dreptate instituţia sau are dreptate Curtea de Conturi. Ori din punctul acesta de vedere, cel puţin la Direcţia Copilului au fost mai multe controale ale Curţii de Conturi, la fiecare din acestea  Curtea de Conturi a menţionat că se impune imputarea anumitor drepturi salariale, acu cîţiva ani era vorba de un spor de condiţii de muncă, anul trecut era vorba de primele de sărbători, anul acesta au venit cu alte asemenea puncte de vedere de-a lor, cel puţin cît cunosc eu Curtea de Conturi nu a cîştigat nici un proces, toate au fost pierdute de Curtea de Conturi”, a mai spus Marius Oroşanu. Sindicalistul a mai afirmat că, în anii precedenţi nu a fost înregistrată nici o situaţie în care angajaţilor să li se impute înapoierea unor sume de care au beneficiat din diferite drepturi financiare prevăzute în contractele colective de muncă.