Oricine, numai EA NU - demers unicat al unui partid de la Botoşani

Cu o lună înainte de debutul campaniei electorale una dintre formaţiunile care îşi propune să devină a treia pe eşichierul politic românesc continuă să aibă la Botoşani o situaţie explozivă.

 

Fosta conducere judeţeană a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) nu s-a mulţumit doar să o alunge pe Liliana Mincă din sediu într-un scandal care s-a auzit până în stradă. După şedinţa cât se poate de tensionată care a avut loc vineri, Biroul Politic Teritorial al ALDE Botoşani a înaintat o notă de protest conducerii centrale prin care i se solicită să o revoce pe deputată din funcţia de preşedinte al filialei judeţene.
„Oricine numai ea nu. Să numească pe altcineva”, aceasta este esenţa scrisorii potrivit fostului copreşedinte Gheorghe Iacob.
Până marţi după-amiază adresa, care potrivit fostului primar de Răchiţi a fost semnată de 27 de liberalo-democraţi, nu a primit nici un răspuns din partea conducerii centrale.
ALDE a emis astăzi un comunicat în care face referiri la filialele Braşov şi Constanţa, însă nu şi la cea de la Botoşani.