Orezul de la Kaufland testat în laborator la cererea Protecţiei Consumatorilor

 

KauflandComisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat o serie de controale la operatorii economici care comercializează orez vrac sau preambalat. Au fost controlate un număr de 10 magazine mari din care au fost sancţionate şase, pentru depistarea unei cantităţi de 170 de kilograme de orez expirat în valoare de aproape 900 de lei, care a fost retras de pe piaţă şi distrus. Au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 44.000 de lei. O suspiciune mai deosebită a fost ridicată în cazul orezului comercializat la magazinul Kaufland, unde comisarii de la Protecţia Consumatorilor ar fi considerat că pungile în care era comercializat acest produs ar fi fost neconforme iar orezul ar fi avut mai multă spărtură decît ar fi fost normal. „Din cauza acestei suspiciuni a comisarilor noştri, precum că pungile erau neconforme, iar orezul ar fi avut o spărtură mai mare decît este normal, noi am prelevat probe pe care le-am trimis la Bucureşti, la Larex, laboratorul de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care funcţionează cu avizul Uniunii Europene”, a declarat Alexandru Zarug, director coordonator CJPC. Rezultatul acestor analize a fost primit astăzi de conducerea instituţiei care a efectuat controlul şi a fost negativ, ceea ce înseamnă că orezul de la Kaufland nu prezintă nici un fel de deficienţe.