Ordinul Asistenţilor a găsit lipsa la proiectul din sănătate - AFLĂ care e

 

Dacă preşedinţii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali (OAMGMAM) din alte judeţe s-au plâns că nu au avut timp pentru a putea formula propunerile şi observaţiile cu privire la proiectul legii de organizare şi funcţionare a sistemului sanitar, Viorel Spatariu, preşedintele filialei Botoşani, a trimis rapid adresa la Bucureşti expunându-şi punctul de vedere.
În mai puţin de 24 de ore, conducerea OAMGMAM, care reprezintă interesele  asistenţilor medicali şi a moaşelor, a fost nevoită să formuleze propuneri şi observaţii faţă de proiectul noii legi a sănătăţii şi să le trimită preşedintelui organizaţiei naţionale pentru a le dezbate la şedinţa consultativă organizată de Ministerul Sănătăţii în decursul zilei de miercuri. „Noi am trimis la Bucureşti adresa, dar per ansamblu depinde de deciziile politice, iar procesul de aplicare ar avea efecte asupra noastră. Am propus ca persoanele din sistem să fie scutite la coplată. Sistemul sanitar actual este foarte bun şi nu necesită  modificări. În final am subliniat importanţa dezbaterii legii în Parlament. Din păcate, suntem cantitate neglijabilă în sănătate şi nu cred că vor ţine cont de propunerile noastre”, a declarat Viorel Spatariu, preşedinte OAMGMAM Botoşani. Acesta încă nu a primit un răspuns cu privire la cum a decurs întâlnirea la minister şi cum au fost primate propunerile sale. (E.Ş.)