Ludovic Orban a precizat că nu s-a luat în discuție încă renunțarea la Declarația pe propria răspundere, așa că documenteul ne este necesar la orice deplasare, în continuare.
Șeful Guvernului a spus că o decizie în acest sens va fi luată de Consiliul Național pentru Situații Speciale de Urgență, după declararea stării de alertă.
”Referitor la decizia dacă va fi sau nu va fi necesară declarația, decizia va fi luată de Consiliul Național pentru Situații Speciale de Urgență, după declararea stării de alertă. Există opinii pe tema asta. Până la urmă va prevala decizia Consiliului Național pentru Situații Speciale de Urgență și o vom anunța public, în mod evident, în timp util, astfel încât oamenii să știe despre ce e vorba”, a spus Ludovic Orban.
Ministerul de Interne a propus un set de măsuri ceva mai permisive, dar ia în calcul foarte serios interzicerea deplasărilor în afară localităţilor, fără motive justificate! Cine are sugestii, le poate trimite pe o adresă de poştă electronică dedicată.
Dacă aţi început să vă faceţi planuri de vacanţă, e bine să fiţi totuşi precauţi. Odată cu încetarea stării de urgenţă şi a efectelor ordonanţelor militare, odată cu intrarea în starea de alertă, ministerul de Interne se gândeşte serios să menţină interdicţia de ne deplasa în afară localităţilor.
La fel ca în ultimele două luni, restricţiile de mişcare în afară localităţilor de domicliu au şi excepţii: unele fără nicio condiţie, altele dimpotrivă, condiţionate.
Totul, afirma ministrul de interne Marcel Vela, din dorinţa de a proteja populaţia, câtă vreme riscul contaminării cu noul virus este departe de a fi dispărut, informează stirileprotv.ro.
Cu toate acestea, în setul de propuneri lansate public de şefii de la Interne nu se pomeneşte nimic de declaraţiile pe propria răspundere, conchide sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: