Orban a sosit la Botoșani în mașină cu Șoptică, a fost primit de consilieri și directori de la stat, un parlamentar i-a cam întors spatele – GALERIE FOTO

Pentru a doua oară de la intrarea în calendarul alegerilor interne, președintele în funcție al Partidului Național Liberal s-a deplasat la Botoșani. De această dată nu a mai venit în municipiul reședință, ci la Stațiunea de Cercetare Popăuți.

 

Pleiadă de consilieri județeni și locali


Acolo a fost așteptat în jurul orei 16:30 de mai mulți consilieri județeni și locali, între care Sorin Cornilă, Mirela Saucă, Agnes Holcă, Viorel Iliuță, dar și de directori ai unor instituții cu subordonare guvernamentală.


Astfel, printre cei care l-au primit pe Ludovic Orban se regăseau Ada Macovei, inspectorul școlar general, Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică, Cătălin Boboc, directorul Registrului Auto Român, Mihai Țurcanu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, primii trei fiind și consilieri municipali.


Lor li s-au adăugat și foști sau actuali membri de rezonanță națională ai PNL. Au putut fi văzuți Laurențiu Leoreanu, deputat de Neamț și Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în Cabinetul Orban.


Totodată, la întrunire a participat și Eduardt Cozminschi, fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.


Nu putea lipsi chiar gazda, Ionică Nechifor, director al Stațiunii de Cercetare Popăuți și nou secretar general al PNL Botoșani.


Pe la 16:50 a ajuns la întrunire și consilierul local Cătălin Flutur.

 

Puțini primari


Deși aflat în campanie internă, Ludovic Orban, care a sosit pe la 16:50 într-o mașină alături de deputatul Costel Șoptică, a cerut inițial ca presa să nu ia parte la eveniment, preferând ca informații de la ședință să fie transmise doar de staff-ul său de campanie.


Președintele în funcție al PNL, venit să își prezinte moțiunea prin care vrea să câștige un nou mandat, s-a limitat doar în a face câteva declarații generale înaintea ședinței, cu explicații mai mult tehnice. Ulterior, a permis însă accesul jurnaliștilor.


Suporter declarat al lui Florin Cîțu, senatorul Cristian Achiței nu a venit la ședință. Șoptică l-a scuzat, anunțând că este plecat în concediu.


De asemenea, puțini primari au ținut să ia parte la întâlnirea cu șeful partidului.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store