Reluăm astăzi publicarea textelor scrise de nevăzătorii botoșăneni în cadrul concursului „Botoșani, orașul în care trăiesc!” organizat de filiala județeană a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR). După ce am inaugurat serialul cu un text scris de cea mai tânără participantă la proiect și l-am continuat cu ”veteranul” competiției, astăzi a venit rândul președintelui ANR Botoșani.
Alexandru Surugiu este nevăzător gradul I și a împlinit vara aceasta 56 de ani. Timp de 28 de ani a fost maseur la Spitalul de Recuperare “Sfântul Gheorghe” Botoșani. În 2015 a fost ales președinte al Asociației Nevăzătorilor Botoșani, pentru cinci ani. Cântă, cu talent, la vioară și acordeon, e pasionat de literatură, s-a implicat în studiul a tot ce înseamnă tehnologie asistivă pentru nevăzători. Se poate considera un om bogat… cu trei copii și trei nepoți!
Sunt nevăzător încadrat în gradul de handicap grav. Am venit în Botoșani în anul 1981, odată cu intrarea mea în câmpul muncii. Am găsit un oraș liniștit, cu mașini puține și cu oameni - dornici oricând să te ajute. După cum se știe, pe atunci nevăzătorii nu beneficiau de însoțitori, fiind nevoiți să se descurce singuri până la serviciu și acasă, dar și pentru a-și face diferitele cumpărături necesare traiului de zi cu zi.
Și pentru mine aceste încercări s-au dovedit a fi destul de grele, chiar dacă am beneficiat de sprijinul unor persoane apropiate. Acestea m-au ajutat, explicându-mi doar teoretic dispunerea și denumirea străzilor. Având în vedere distanța mare de la domiciliu până la locul de muncă, a trebuit să-mi fac diferite repere pentru a mă descurca, întrucât datorită lipsei combustibilului din acea vreme eram nevoit să parcurg o distanță foarte mare pe jos.
După 1990, odată cu schimbarea regimului din țara noastră, și orașul Botoșani a devenit mai greu accesibil pentru nevăzători. M-aș referi aici la creșterea numărului de mașini și la faptul că șoferii nu prea mai respectă acel semn specific nevăzătorului, respectiv bastonul alb. Circulatul pe străzi de un nevăzător singur reprezintă un real pericol și din cauza lucrărilor de modernizare a străzilor, dar și înlocuirea unor conducte de apă sau termoficare. Aceste lucrări fie nu sunt semnalizate, fie sunt semnalizate necorespunzător. Este adevărat că s-au montat acele semafoare sonore, dar din păcate - datorită sunetului foarte slab - nu ajută persoanele cu deficiență de vedere. Aș mai adăuga riscul la care se expune un nevăzător care se deplasează singur, putând fi oricând agresat de diferite persoane fără ocupație, care din păcate sunt destul de multe.
Nu putem totuși să nu amintim și câteva lucruri bune și m-aș referi aici la disponibilitatea autorităților locale de a discuta cu noi și de a încerca să rezolve unele probleme și la faptul că pentru a veni în sprijinul nevăzătorilor au fost angajați mulți asistenți personali.
În concluzie, cu toate problemele care au fost și care sunt, n-am plecat și nu voi pleca niciodată din acest oraș.
Alexandru SURUGIU
Acesta este o secvență a Proiectului: “Scrierea Braille, punte spre cunoaștere și spre lumea artistică”, finanțat de Primăria Botoșani și de Asociația Nevăzătorilor Botoșani și coordonat de Carmen Moraru, unul dintre cei mai experimentați jurnaliști botoșăneni. Proiectul cuprinde numeroase alte activități, inclusiv achiziționarea unui Picht (mașină de scris în Braille), ajuns din vară în patrimoniul asociației. Scrierile în proză, poeziile scrise de nevăzători, la care se adaugă instrucțiuni despre cum să ghidezi un nevăzător, se regăsesc toate, într-o broșură tipărită în spațiul proiectului, dar și într-un CD audio.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
