“Ora pămîntului” cu oficialităţi, copii şi turbulenţi - GALERIE FOTO

 

Earth hour 2010 - 2 Ziua Pamintului

Ediţia din acest an a „Orei pămîntului” a fost sărbătorită într-un mod inedit la Botoşani. Copii şi adolescenţi de la mai multe grupuri muzicale au susţinut un concert pe esplanada din faţa Palatului Administrativ. Şi-au dat concursul formaţiile „Pasiuni pe corzi”, „Cheia sol”, „Unik Dance”, care, la lumina unor lumînări, întrucît iluminatul public a fost întrerupt în Piaţa Revoluţiei, au încîntat cei aproximativ 150 de spectatori cu un repertoriu variat, de la hituri internaţionale şi pînă la melodii ţigăneşti. La eveniment au luat parte primarul Cătălin Flutur, viceprimarul Cătălin Alexa şi consilierul judeţean Cristian Achiţei. „Încercăm să sensibilizăm agenţii economici şi pe cei care lucrează în administraţie pentru că, chiar ne-am învăţat la un moment dat cu risipa şi această manifestare, glaul copiilor, transmit ceva prin muzica lor. Cred că va pune multă lume pe gînduri”, a declarat edilul şef.
Pentru cîteva momente spectacolul a fost umbrit de cîţiva adolescenţi teribilişti care din spatele spectatorilor au început la un moment dat să facă scandal. Au intervenit însă rapid forţele de ordine care i-au îndepărtat, nu fără ca aceştia să protesteze : „ia băi mîinele de pe mine”.

Ora Pamintului

„Earth Hour 2010” este o manifestare care s-a desfăşurat simultan în 120 de ţări şi 37 de oraşe din România şi a fost iniţiată de World Wide Fund For Nature. Primăria Botoşani a participat pentru al doilea an consecutiv la această acţiune, care, prin stingerea luminilor la principalele clădiri din oraş timp de o oră, a tras un semnal de alarmă faţă de schimbările climatice care duc la poluarea mediului înconjurător. Iniţiativa „Earth Hour” izvorăşte din dorinţa de a celebra un lucru de care depind toţi oamenii : Planeta noastră.

Earth hour

Earth hour 2010