“Ora Pământului” sub geamul prefectului, cu lumină de la Buhăianu - GALERIE FOTO

 

Muzică din Rusia, SUA sau Olanda, demonstraţii de karate la lumina lumânărilor, un recital folk electrizant asigurat de trupa Icarus şi un lanţ uman în ploaie. Acestea au fost coordonatele evenimentului organizat sâmbătă seara în faţa Primăriei Botoşani, în cadrul Campaniei Earth Hour 2011.

30 de instituţii şi ONG-uri participante
Municipiul Botoşani a participat, alături de alte 51 de oraşe din ţară, la această campanile iniţiată de WWF, în scopul responsabilizării românilor cu privire la problematica mediului înconjurător. La nivel local, organizator a fost Primăria Municipiului Botoşani, în parteneriat cu asociaţiile “B-Right Media”, “Cheia Sol”, “Vis de Artist” şi “Shotokan”. Peste 200 de botoşăneni au înfruntat frigul şi ploaia şi au renunţat la meciul echipei naţionale de fotbal pentru a se prinde într-un lanţ simbolic  de conştientizare a necesităţii protejării mediului. Au participat la eveniment 30 de ONG-uri, instituţii publice şi unităţi de învăţământ, precum şi zeci de botoşăneni care confirmaseră prezenţa pe blogul Asociaţiei B-Right Media şi pe Facebook. Organizaţiile şi persoanele înscrise oficial au primit diplome, realizate cu sprijinul Centrului Europe Direct şi adeverinţe de participare. Din partea Asociaţiilor “B-Right Media”,” Vis de Artist” şi “Cheia Sol”, toate persoanele care au participat la eveniment au primit brăţări fluorescente albastre.
Lumină de la cabinet
Pe parcursul evenimentului au fost stinse luminile la clădirile Primăriei, Prefecturii şi Teatrului "Mihai Eminescu". De asemenea, au stins luminile, în urma apelului lansat  de municipalitate, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” şi Direcţia de Taxe şi Impozite. Ca întotdeauna au existat însă şi excepţii. Astfel, la cabinetul parlamentar al deputatului Cătălin Buhăianu de la parterul Palatului Administrativ lumina a stat aprinsă continuu, deşi bbiroul era gol şi nu lucra cineva la acea oră. Astfel, de afară se putea vedea o caricatură a democrat-liberalului. Întreaga manifestare s-a derulat pe esplanada din faţa clădirii, lângă intrarea oficialităţilor. Aceasta deoarece ploua insistent şi participanţii au trebuit să se adăpostească undeva. La acţiune nu a luat parte vreo oficialitate botoşăneană, în schimb, întregul program a fost monitorizat de echipaje de pompieri şi poliţişti locali.