Elevii și învățătorii au fost învățați cum să se protejeze în caz de incendiu.
“Avem voie să ne jucăm cu focul, cu prizele sau cu întrerupătoarele?”- NU! Au răspuns, în cor, copiii de la Școala Gimnazială nr.11 din municipiul Botoșani, care au fost vizitați, în această dimineață, de pompieri.
Activitatea a fost organizată la cererea cadrelor didactice, în cadrul programului național „Școala Altfel”.
Atât învățătoarele, cât și copiii și-au dorit să petreacă o oră alături de pompieri, pentru a afla mai multe informații despre activitatea acestora, dar și sfaturi referitoare la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni evenimentele precum incendiile sau accidentele la joacă sau acasă.
Cu această ocazie, pompierii le-au transmis celor mici următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta grădiniței:
▪anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;
▪părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
▪urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!
▪când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.
▪aşteptaţi intervenția pompierilor.
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:
▪anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;
▪să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;
▪să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);
▪dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;
▪să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.
Activitatea a fost organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ.