Sorin Cornilă a fost invitat pe scenă pentru a-și susține discursul la candidatura pentru o funcție de primvicepreședinte iar la final nu s-a putut abține să anunțe rezultatul votului pentru funcția de președinte, înaintea reprezentanților comisiei.
Gabriel Alecsandru i s-a adresat glumind că i-a „răpit momentul de glorie” moment în care, Verginel Gireadă i-a strigat de după scenă: „Ți-e greu să anunți rezultatul”, cu referire la faptul că Gabriel Alecsandru l-a susținut pe Dan Nechifor, în cursa pentru președinția partidului.
„Nu mi-e deloc greu, absolut deloc”, a fost răspunsul, iar Gabriel Alecsandru a dat citire rezultatului votului prin care Costel Șoptică a fost reales ca lider al PNL Botoșani.
Câștigătorul a fost invitat să adreseze mulțumirile tradiționale.
„Recunosc, sunt bucuros că am câștigat, probabil și meritam lucrul acesta. Dar vreau să vă spun fraților, gata. Din momentul acesta suntem o echipă. Îmi pare rău că nu îl văd în sală pe dl Flutur și din păcate, pe dl senator Achiței. Chiar îmi pare rău că nu sunt în sală, asta demonstrează ceva”,
Costel Șoptică, președintele PNL
L-a felicitat pe Dan Nechifor și a remarcat frenezia care a stăpânit partidul la aceste alegeri interne.
„În ultimele două, trei zile am avut presiuni extraordinar de mari. Dacă ar fi fost așa, fraților, la alegerile locale, câștigam. Dar n-a fost. Suntem acum între noi, în situația asta”
Către Dan Nechifor:
„Faceți parte din echipa PNL, și vă rog frumos, eu vă recomand, ca și membru al PNL, vă aștept luni la partid să vă depuneți adeziunea. Ca să lămurim lucrurile până la capăt. Astăzi pur și simplu sărbătorim”,
Costel Șoptică, președintele PNL
Iar pentru cei din sală, a făcut un nou apel să-i fie votată echipa de oameni din Biroul Politic Județean (BPJ) pe care a propus-o în flyerele distribuite la intrare.
„Vă rog foarte mult, dați-mi și echipa cu care suntem câștigători. Ați primit un flyer, este o echipă, să știți, negociată. Cu primarii, bineînțeles, am discutat și ieri cu dlor. Cu ceilalți, pentru mine toți sunteți membri PNL, trebuie să înțelegeți. Nu există doar 28 de primari și restul nu. Fraților, toți suntem în PNL”
Costel Șoptică, președintele PNL
Amfitrionul evenimentului politic, Liviu Andronic a rostit la microfon: „să-i dăm Cezarului, ce-i al Cezarului” și l-a invitat să le vorbescă colegilor liberali pe Dan Nechifor.
„Țin să confirm faptul că nu voi părăsi PNL. Mulțumesc tuturor celor care m-au votat, a fost o competiție pe care n-o vedem la PSD, ne-am dori să o vedem. O competiție frumoasă, chiar dacă s-au spus vorbe care nu totdeauna au fost la locul lor, în rest, să fie trei ani buni, să muncim și să ieșim câștigători la următoarele alegeri”,
Dan Nechifor, prefect
Costel Șoptică a fost reales cu 213 voturi față de 203 adunate de Dan Nechifor și va fi președintele PNL pentru următorii 4 ani de zile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: