Oprişanu : Este momentul competiţiei interne în partid

 

In ciuda criticilor venite din partea contracandidaţilor la obţinerea nominalizării pentru candidatura la Primăria Botoşani, directorul Spitalului de Psihiatrie susţine că şedinţa cu aproximativ 60 de PSD-işti organizată sâmbătă într-un restaurant este perfect statutară.
Acesta este convins că nu a făcut altceva decât să aplice o hotărâre a biroului politic al organizaţiei, care vineri a hotărât declanşarea cursei interne pentru municipalitate. „Este momentul competiţiei interne în partid, când fiecare îşi realizează echipele de campanie pentru promovare candidaturii, dar asta nu înseamnă că noi suntem pe poziţii divergente, deci nu este o luptă, este o competiţie loială în interiorul partidului”, ne-a declarat Gabriel Oprişanu. Acesta a mai afirmat că senatorul Gheorghe Marcu, liderul PSD Botoşani, a fost invitat la acţiune, dar nu a putut participa deoarece se afla în zona Dorohoi-Darabani, ceea ce înseamnă că întrunirea cu social-democraţii nu a fost făcută fără ştirea conducerii filialei.
Imediat după ce au aflat de şedinţă, Costică Macaleţi, preşedintele filialei municipale Botoşani a PSD şi Răzvan Rotaru, preşedintele judeţean al Tineretului Social Democrat, au criticat iniţiativa medicului Oprişanu.