Astăzi, la Prefectura Botoșani, s-a desfășurat o acțiune de informare referitoare la Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
Cu acest prilej, specialiști din cadrul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1 Nord-Est Iași au susținut o prezentare generală a oportunităților de finanțare oferite beneficiarilor publici prin acest program, răspunzând apoi întrebărilor pe probleme punctuale, formulate de primari ai unor comune din județ.
Astfel, primarii comunelor Pomârla, Prăjeni, George Enescu, Lunca și Durnești s-au referit la subiecte de interes precum:
- dificultățile întâmpinate în procesul de elaborare a cererilor de finanțare aferente programului, date fiind unele dintre cerințele impuse potențialilor beneficiari interesați de modernizarea infrastructurii rutiere;
- posibilitățile de extindere a rețelelor de apă și canalizare sau de ținere sub control a parametrilor fizico-chimici ai apei furnizate prin rețele realizate în cadrul unor proiecte din această categorie;
- specificul implementării unor proiecte care au ca obiectiv principal edificarea, în mediul rural, a unor așezăminte precum căminele culturale ș.a.
Intervențiile din sală și răspunsurile formulate de reprezentanții CRFIR1 NE Iași au fost de natură a stimula interesul întregului auditoriu, ca premisă a inițierii, de către primari, a demersurilor necesare pentru a răspunde adecvat atât nevoilor identificate la nivelul comunităților locale pe care le reprezintă, cât și așteptărilor legitime ale cetățenilor, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.